Au trecut aproape 50 de ani de la cea mai devastatoare tragedie naturală din istoria României moderne: cutremurul din 4 martie 1977. La ora 21:22, pământul s-a zguduit cu o forță de magnitudine 7,2 pe scara Richter, producând distrugeri masive, pierderi de vieți omenești și traumă colectivă. Evenimentul a marcat nu doar o noapte, ci și mentalitatea și strategia de pregătire pentru seisme a țării, schimbări care, însă, nu au fost încă pe deplin suficiente pentru a preveni un dezastru similar.
Impactul devastator asupra Bucureștiului și a Regiunilor Învecinate
Seismul, cu epicentrul în zona Vrancea și o adâncime de aproximativ 100 de kilometri, s-a resimțit în aproape toate regiunile României și în statele vecine, precum Bulgaria și Republica Moldova. În București, seismul a fost resimțit cu o intensitate extremă. Clădiri înalte, blocuri vechi și construcții mai moderne au fost puse la încercare.
Rezultatele au fost cutremurătoare: peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața pe teritoriul național, din care peste 1.400 în capitală, iar peste 11.000 au fost răniți. În centrul orașului, peste 30 de clădiri de dimensiuni medii și înalte s-au prăbușit complet. Traumele au fost adânci, iar durerile resimțite de familiile vasculor rămân încă în memoria colectivă. În plus, aproape 33.000 de locuințe au fost avariate sau distruse, creând ciocnirea între nevoia urgentă de a asigura adăpost și lipsa de resurse pentru reconstrucție. Pagubele materiale s-au ridicat atunci la peste două miliarde de dolari, o cifră imensă pentru acea vreme.
După seismul principal, au urmat replicațiile, cele mai puternice fiind în noaptea de 5 martie, cu o magnitudine de 4,9, dovedind că zona Vrancea rămâne activă și astăzi. În tot acest context, întrebarea despre nivelul de pregătire a țării pentru viitoare cutremure a devenit tot mai stringentă.
Reacția autorităților și măsurile luate după tragedie
De atunci, mediul legislativ și strategiile naționale de gestionare a riscului seismic au cunoscut schimbări. Legislația românească a fost revizuită pentru a pune accent pe consolidarea clădirilor și pe creșterea rezilienței infrastructurii. În 2019, legislația a fost actualizată, stabilind patru clase de risc seismic pentru clădiri, de la RsI, corespunzător celor cu risc maxim, până la RsIV, pentru cele considerate cele mai sigure.
„Vulnerabilitatea tehnică a clădirilor rămâne principalul factor de risc. În ultimii ani, am tot întărit cadrul legislativ, însă cifrele concrete din teren arată că lucrările de consolidare sunt încă insuficiente,” afirmă inginerul constructor Matei Sumbasacu. Potrivit statisticii oficiale, în București sunt încadrate în categorii de urgență peste 9.000 de clădiri, însă multe dintre acestea nu sunt încă reabilitate sau consolidate conform noilor standarde.
În perioada administrației recente, programul de consolidare a avansat cu dificultate. Multe proiecte s-au blocat din cauza dificultăților birocratice sau a lipsei de fonduri. În ciuda unor temeri și a unor pași legislative, realitatea din teren rămâne departe de a fi una la nivelul necesarului. Anii trecuți au adus câteva reînceperi, însă procesul rămâne lent și lipsit de consistență pe termen lung, ceea ce menține riscul unui nou dezastru major.
Bucureștiul și riscul de a fi pregătit pentru următorul cutremur
Specialiștii confirmă: Bucureștiul nu poate fi considerat în siguranță. Capitala rămâne capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic, iar nivelul de pregătire încă nu se ridică la standardele necesare pentru un eveniment major. Clădirile vechi, multe dintre ele construite înainte de 1989, continuă să fie cele mai vulnerabile, iar lipsa consolidărilor ample menține orașul într-o zonă de risc considerabil.
„Orice clădire, indiferent dacă a trecut printr-un seism sau nu, trebuie evaluată după un eveniment natural major. De fiecare dată, rezervele de rezistență sunt diminuate,” explică specialistul în construcții. În ciuda standardelor mai riguroase pentru construcțiile noi, vechiul fond construit rămâne o problemă majoră. În timp ce noile clădiri trebuie să respecte norme stricte, cele construite în anii ’80 riscă să fie mai fragile decât cele vechi, dacă nu sunt consolidare corespunzător.
Un alt aspect alarmant este faptul că mulți români nu sunt conștienți de riscurile seismice și nu sunt pregătiți individual pentru un eventual cutremur. La nivel personal, un plan de urgență sau un kit de supraviețuire lipsește frecvent din gospodării, iar cunoștințele minime de prim ajutor sunt rare.
„Este un mit periculos să credem că dacă o clădire a supraviețuit unui seism anterior, nu mai prezintă risc,” avertizează Sumbasacu. „Toate clădirile își pierd din rezistență în timp și trebuie reevaluate, consolidarea fiind singura soluție viabilă pentru a preveni o catastrofă.”
În ciuda campaniilor de conștientizare și a legislației mai stricte, realitatea arată că măsurile concrete de reducere a vulnerabilității nu sunt încă suficiente. Pericolul unui cutremur major rămâne, iar orașele românești trebuie să își continue eforturile pentru a nu repeta tragedia din 1977, dar pe o scară și mai devastatoare.
Sursa: Digi24
