Conform HotNews: Intervențiile hidrotehnice din ultimul secol și jumătate au redus debitul Brațului Chilia la 40%
Expertul Adrian Stănică, directorul general al Institutului GeoEcoMar, a explicat cum lucrările hidrotehnice efectuate pe Dunăre, începând cu secolul al XIX-lea, au modificat distribuția apelor pe cele trei brațe principale ale Deltei, Ducând la o scădere semnificativă a debitului pe Brațul Chilia. Aceste precizări vin în contextul discuțiilor recente legate de canalul ucrainean Bâstroe și potențialul impact al acestuia asupra Deltei Dunării și a transportului naval.
Istoricul modificărilor pe brațele Dunării
Adrian Stănică susține că, în jurul anului 1860, Brațul Chilia, brațul nordic, prelua peste două treimi din volumul de apă al Dunării. Restul apei se distribuiamajoritar pe Brațul Sfântu Gheorghe, cu peste 20%, și o parte mai mică pe Brațul Tulcea, care ulterior se ramifica în brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Aceasta era configurația naturală a debitelor și a aluviunilor.
Primele intervenții majore au fost realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub coordonarea Comisiunii Europene a Dunării. Prin tăierea meandrelor pentru a facilita navigația pe Brațul Sulina, panta hidraulică a acestuia a crescut, determinând un aport mai mare de apă în detrimentul Brațului Chilia. Ulterior, în secolul XX, alte intervenții hidrotehnice au continuat să modifice echilibrul. Instalarea unui dig (epiu) la Ceatal Izmail, pe teritoriul ucrainean, a redirecționat o parte mai mare de apă către Brațul Tulcea, iar rectificarea meandrelor pe Brațul Sfântu Gheorghe în anii 1980 a dus la creșterea debitelor și pe acest braț.
Ca urmare a acestor intervenții, pe parcursul a aproximativ 150 de ani, distribuția apelor pe brațele Deltei s-a modificat constant. Dacă în 1860 aproape 66% din debite se scurgeau pe Chilia, în prezent procentul a scăzut la aproximativ 40%. Restul apei a fost redistribuit pe brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, iar o mică parte din debitul Brațului Sfântu Gheorghe ajunge în complexul lagunar Razelm-Sinoie.
Impactul canalului ucrainean Bâstroe și speculațiile aferente
Într-o discuție cu HotNews, Adrian Stănică a respins speculațiile conform cărora lucrările de dragaj recente pe canalul ucrainean Bâstroe ar fi cauzat o „furare” a apei Dunării dinspre România. Directorul GeoEcoMar a subliniat că orice astfel de intervenție pe un canal de aproximativ 10 kilometri are un impact local, afectând redistribuția debitelor între Bâstroe, Stambulul Vechi și brațele secundare. El a calificat drept „puerile și contrare legilor fizicii” ipotezele conform cărora dragajele realizate la sute de kilometri în aval de bifurcația principală ar influența debitul general al Dunării.
Potrivit lui Stănică, forța fluviului este masivă, iar necesitatea dragajului, odată efectuat, se repetă frecvent, implicând costuri semnificative de timp și bani. Expertul a amintit că problema potențialului impact al unor obstacole naturale sau artificiale, precum cele de la Bala, asupra navigației și a distribuției apelor a fost studiată decenii la rând. Au existat planuri de intervenție, dar acestea au rămas, din păcate, neimplementate.
Chiar dacă Brațul Chilia primește acum un procent mai mic de apă comparativ cu secolul al XIX-lea, el rămâne unul dintre cele mai active brațe ale Dunării. Explicația este legată de evoluția pe termen lung a debitelor și a capacității de transport a apei și sedimentelor către Marea Neagră, un proces natural în dinamica Deltei. Intervențiile hidrotehnice au modificat acest echilibru natural, care era oricum într-o continuă schimbare, direcționând mai multă apă și aluviuni către celelalte brațe.
Sursa: HotNews
