Conform Economica: Grupul de economiști și profesori universitari coordonat de Daniel Dăianu a demontat o serie de mituri și erori de gândire referitoare la indicatorul ROBOR, subliniind o serie de șase greșeli frecvente în analiza acestuia. Aceste clarificări vin într-un context în care principalele bănci din România au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru o presupusă colaborare în stabilirea ROBOR la un nivel artificial ridicat.
Confuzii legate de cotațiile ROBOR
Una dintre cele mai răspândite confuzii este aceea de a considera că băncile cotează dobânzi fictive la scadențele mai lungi, considerând relevante doar cotațiile la scadențele scurte, unde au loc cele mai multe tranzacții efective. Această percepție alimentează acuzația că nivelul ROBOR la 3 luni, utilizat frecvent în contractele de creditare, ar fi cotat „prea sus” în mod intenționat.
În realitate, România este una dintre puținele țări europene unde cotațiile de dobânzi pentru ROBOR și ROBID sunt ferme și obligatorii pentru bănci, dacă se găsește o contrapartidă dispusă să execute tranzacția. Faptul că nu se înregistrează tranzacții pe scadențele lungi nu înseamnă că acestea sunt fictive, ci că nu s-au găsit parteneri de afaceri. Analiza Consiliului Concurenței se bazează, în parte, pe această confuzie, comparând ratele ROBOR cotate, dar neexecutate, cu media ponderată a tranzacțiilor efective.
Dinamica robor și robid
O altă eroare frecventă este credința că băncile pot manipula cotațiile ROBOR la diferite scadențe, fără a fi afectate cotațiile ROBID, cele la care atrag fonduri. Această perspectivă sugerează posibilitatea maximizării profiturilor fără creșterea costurilor.
Regulile privind stabilirea ratelor de referință prevăd însă o marjă între ROBID și ROBOR, menită să descurajeze comportamentul speculativ. O cotă ridicată la ROBOR ar atrage o cotă ridicată la ROBID, echilibrând astfel eventualele câștiguri. Marjele maxime admise între ROBOR și ROBID, stabilite prin reguli, limitează interesul băncilor de a supralicita ratele.
Numărul deponenților bancari din România depășește semnificativ numărul celor care au credite. La sfârșitul anului 2025, existau aproximativ 16,3 milioane deponenți garantați, comparativ cu 6,8 milioane de credite. Valoarea totală a creditelor reprezenta doar circa 70% din valoarea totală a depozitelor.
Rolul cooperării interbancare
Procesul de descoperire a ratei dobânzii în timpul fixing-ului zilnic, în care fiecare bancă vede cotațiile celorlalte, este transparent și deschis. Băncile suferă de asimetrie informațională privind volumul exact al lichidității din sistem. Acest proces de cooperare, care nu implică coordonarea deciziilor, ajută la o estimare mai corectă a lichidității și, implicit, a dobânzilor adecvate. Lipsa acestui mecanism ar conduce la divergențe mai mari ale cotațiilor și la riscul unor valori extreme.
Descoperirea dobânzilor nu conduce la coluziune, deoarece fiecare bancă își stabilește independent interesul economic, având propria situație a lichidității. Astfel, cotațiile identice între bănci pentru o anumită scadență sunt relativ rare.
Metodologia Consiliului Concurenței, bazată pe extrapolarea unei diferențe între ROBOR la 3 luni și media tranzacțiilor interbancare, prezintă erori matematice. Panta curbei randamentelor variază constant, influențată de factori macroeconomici, monetari și specifici băncilor. Considerarea ca fictive a cotațiilor ROBOR neexecutate sau pretenția ca ratele ROBOR la scadențe scurte să fie apropiate de cele pe termen lung sunt, de asemenea, erori de judecată. Stabilirea unei valori „corecte” a prejudiciului, în absența unui reper, este dificilă, iar o metodologie opozabilă fiecărui debitor în parte, având în vedere particularitățile fiecărui credit, este improbabilă.
Sursa: Economica
