Președintele Federației Italiene de Fotbal, Gabriele Gravina, a demisionat din funcție joi, după ce Italia a ratat pentru a treia oară calificarea la Cupa Mondială. Decizia vine în contextul presiunii exercitate de politicienii din Peninsulă, urmând dezastrul din Bosnia, unde naționala italiană a eșuat din nou în tentativa de a se califica la turneul mondial.
Presiuni politice și plecarea lui Gravina
După ratarea din Bosnia, opinia publică și forțele politice din Italia au cerut urgent demisia lui Gravina, fostul prim-vicepreședinte UEFA și apropiat al președintelui Ceferin. Deși, oficial, Gravina a comunicat o ieșire „neclară”, surse apropiate au confirmat că, sub presiune, acesta a ales să plece. Întreaga operațiune s-a desfășurat cu sprijinul ministrului sporturilor, membrilor comisiei senatoriale și, conform informațiilor neoficiale, chiar și cu acordul premierului Georgia Meloni.
Această intervenție a reprezentat o premieră pentru fotbalul italian, și deseori pentru sporturile din Europa, unde politicul este acuzat de implicare în decizii sportive. În cazul Italiei, însă, demisia a devenit o necesitate pentru a liniști opinia publică și pentru a încerca să salveze imaginea federației.
Diferențe flagrante cu situația din România
Și în România, însă, relația politicului cu fotbalul pare să funcționeze după alte reguli. În timp ce italienii se luptă să înlăture un președinte contestat, aici, Răzvan Burleanu continuă să ocupe funcția de șef al Federației Române de Fotbal, chiar după eșecurile repetate de a califica echipa națională la mondial. În ultimii ani, această situație a fost adesea criticată, dar lipsa unei reacții politice clare face ca problemele să se adâncească.
România pare a fi mai interesată de conflictele interne, de condițiile puse de Hagi pentru a reveni la lot sau de vizitele în guri de rai pentru oficiali, decât de responsabilitatea politică pentru rezultatele naționalei. În plus, comunicarile oficiale din federație sunt controversate, cu anunțuri tip „realizări”, în timp ce calificările ratate sunt trecute sub tăcere.
Politicul, din nou, în rol de actor decisiv
În Italia, demisia lui Gravina a fost rezultatul unei condiții imposibile – politicul a impus pauza. În timp ce la noi, politicienii preferă să își dea cu părerea, dar rar să se implice direct în problemele conducerii sportive. Întrebat dacă premierul Bolojan ar cere vreodată demisia lui Burleanu sau dacă ar comenta ratarea calificării, răspunsul este clar: nu, nu se întâmplă.
În țara noastră, politicul este, cel puțin formal, distant de sport, dar în realitate, influența rămâne puternică, mai ales prin relațiile avute de federație cu oameni din guvern sau cu grupuri de interese. Burleanu a fost, de exemplu, angajat în Administrația Prezidențială pe vremea lui Traian Băsescu, iar acum beneficiază de sprijinul anumitor factori politici pentru menținere.
Implicarea politicului, un tabu pentru unii, o realitate pentru alții
Deși oficialii români vor să se justifice spunând că politicul nu trebuie să se amestece în fotbal, realitatea pare diferită. În ultimii ani, implicarea politică a fost adesea invocată ca fiind un semn de slabiciune sau de corupție. Însă, în spatele acestor declarații, se ascund adesea interese personale sau de grup, care fac ca fotbalul să nu fie niciodată pe primul plan pentru decidenți.
Întrebarea dacă politicul ar trebui să intervină în sport rămâne deschisă, iar exemplul Italiei, unde s-au făcut pași spre responsabilitate și transparență, pare să indice o direcție diferită. În România, însă, această problemă încă stagnează, iar rezultatele naționalei – și nu numai – sunt, cel mai adesea, victimele unei gestionări lipsite de viziune.
În momentul de față, discuția despre implicarea politicului în sport devine mai mult o chestiune de percepție și de modul în care se gestionează responsabilitatea publică. Cu toate că la nivel european se face pași spre responsabilitate și transparență, cazul Italiei arată cât de mult contează voința politică pentru a schimba sensul acestui joc. La noi, totul pare să se desfășoare după reguli aparte, în care responsabilitatea devine o noțiune relativă sau chiar inexistentă.
Sursa: Gazeta Sporturilor
