Conform Economistul.ro: Danemarca, Țările de Jos și Suedia oferă restului Europei un model important pentru reforma pensiilor, dar nu și o rețetă care poate fi copiată rapid, concluzionează un nou studiu Bruegel. Cele trei țări au ajuns, pe căi diferite, la sisteme în care pensia publică este completată de componente finanțate prin acumularea de active, iar valoarea economiilor pentru pensie depășește în fiecare caz produsul intern brut. Autorii consideră că această structură reduce presiunea pe termen lung asupra finanțelor publice și contribuie în același timp la dezvoltarea piețelor de capital.
Mesajul central al lucrării este însă mai prudent decât simpla recomandare a unui „model nordic”. Danemarca, Țările de Jos și Suedia au construit sisteme diferite, în contexte istorice diferite, iar acumularea activelor de pensii a durat decenii. Alte state europene intră în perioada de îmbătrânire accelerată fără același avantaj de timp, creștere economică și structuri puternice de negociere între angajatori și salariați.
Provocările reformei pensiilor
Lucrarea semnată de Zsolt Darvas, Jacob Kirkegaard, Alexandre Mendonça și Bo Sangers pornește de la problema demografică a Europei. În sistemele tradiționale pay-as-you-go, contribuțiile actualilor angajați finanțează în mare măsură pensiile actualilor pensionari. Atunci când numărul persoanelor active scade în raport cu numărul pensionarilor, menținerea aceluiași nivel de beneficii poate necesita contribuții mai mari, vârste de pensionare mai ridicate, finanțare suplimentară din taxe sau reducerea generozității pensiilor.
Danemarca, Țările de Jos și Suedia au redus această dependență prin dezvoltarea unor piloni în care contribuțiile sunt acumulate și investite în active financiare. În loc ca întregul flux de contribuții să fie utilizat imediat pentru plata pensiilor curente, o parte importantă formează active care finanțează ulterior veniturile la pensionare. Studiul argumentează că aceste active au creat și o bază internă puternică de investitori instituționali, cu efecte asupra economisirii naționale și asupra disponibilității capitalului pe termen lung.
Autorii compară rezultatele sociale cu cele fiscale și observă că cele trei state reușesc să combine venituri relativ ridicate la pensionare cu rate reduse ale sărăciei în rândul persoanelor de peste 65 de ani. Indicatorul de sărăcie utilizat în analiză este cel al OCDE, bazat pe veniturile sub 50% din venitul median disponibil echivalat la nivel național. Studiul estimează pentru cele trei sisteme rate brute de înlocuire de aproximativ 63–75% pentru un lucrător cu salariul mediu, în funcție de țară și de componentele incluse. Autorii găsesc în același timp presiuni mai reduse asupra sistemelor publice comparativ cu numeroase state în care pensiile sunt plătite predominant prin mecanismul pay-as-you-go.
Modele diferite, provocări comune
Nici cele trei modele nu sunt identice. În Danemarca, sistemul public este completat de scheme ocupaționale cu contribuții definite, dezvoltate în mare măsură prin acorduri între partenerii sociali. Acumularea lor a fost graduală, iar rolul sindicatelor și al angajatorilor în negocierea pensiilor a permis acoperirea unei părți foarte mari a forței de muncă.
Țările de Jos au construit la rândul lor un pilon ocupațional puternic, care acoperă peste 90% dintre pensionari. Sistemul a utilizat tradițional prestații definite, dar reforma aflată în derulare mută schemele ocupaționale către un model cu contribuții definite, tranziția urmând să fie încheiată până în 2028.
Suedia are o arhitectură diferită. Reforma adoptată în anii 1990 a înlocuit vechiul sistem cu unul în care 18,5% din venituri merg către pensie. Din această cotă, 16 puncte procentuale finanțează sistemul NDC, în timp ce componenta Premium Pension, de 2,5% din venit, este un cont individual prefinanțat investit efectiv pe piețele financiare. Această distincție este importantă deoarece Suedia nu a abandonat mecanismul pay-as-you-go și nici nu și-a transformat întreaga pensie publică într-un cont privat de investiții.
Un alt element comun celor trei țări este creșterea vârstei de pensionare și legarea acesteia, în diferite forme, de evoluția speranței de viață. Bruegel consideră că astfel de mecanisme automate reduc riscul ca sistemul să devină nesustenabil atunci când oamenii trăiesc mai mult, dar presupun și o perioadă mai lungă de activitate pentru generațiile viitoare.
Opțiunea accelerării tranziției
Pentru alte state UE, obstacolul principal este timpul. Danemarca și Țările de Jos au acumulat active prin scheme ocupaționale vreme de mai multe decenii, în perioade caracterizate de populații mai tinere și de creștere economică mai favorabilă. Suedia a început să își construiască rezervele publice cu mult înaintea reformei structurale din anii 1990.
Statele care se confruntă acum simultan cu îmbătrânirea populației și cu sisteme publice sub presiune nu pot opri plata pensiilor actuale pentru a transfera aceleași contribuții către conturile generațiilor active. Orice tranziție către prefinanțare creează astfel o problemă de finanțare: bugetul trebuie să continue să plătească pensionarii existenți în timp ce începe să acumuleze active pentru viitorii pensionari.
Cea mai controversată propunere din studiu vizează statele cu poziții fiscale suficient de solide. Acestea ar putea analiza o accelerare deliberată a tranziției, inclusiv prin emiterea de datorie publică și transferarea unor sume inițiale importante în conturi individuale de pensie. Lucrarea indică un ordin de mărime de aproximativ 20–25% din PIB, nivel care ar permite, în opinia autorilor, crearea rapidă a unei mase de active suficient de mari. Această operațiune nu ar reduce datoria publică și ar modifica structura bilanțului public și distribuția obligațiilor între generații. Bruegel limitează această opțiune la țări cu o situație fiscală robustă.
Pentru statele cu datorii ridicate sau spațiu bugetar redus, alternativele rămân reformele parametrice clasice, precum creșterea vârstei de pensionare, ajustarea contribuțiilor și a beneficiilor sau extinderea treptată a economisirii suplimentare. Lucrarea Bruegel, „The Danes, the Dutch, the Swedes and the feasibility of walking away from pay-as-you-go pensions”, publicată în octombrie 2026, analizează aceste aspecte în detaliu.
Sursa: Economistul.ro
