Conform Mediafax: Buzoianu: Închiderea capacităților energetice fără alternative creează riscuri majore
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a reiterat poziția sa privind necesitatea asigurării unor capacități de producție de energie înainte de a închide unitățile existente, afirmând că România nu ar trebui să renunțe la infrastructura curentă fără a avea un plan clar de înlocuire. Această declarație vine pe fondul dezbaterilor politice privind menținerea în funcțiune a centralelor pe cărbune.
„Eu am înțeles să cred că în 2023-2024 când Radu Miruță a depus proiectul de lege și m-a invitat să fiu un coinițiator cosemnatar pe proiectul de lege care spunea că pentru orice capacitate de producție de energie închisă trebuie să punem ceva înainte să fie închisă, trebuie să punem ceva în loc. Și am semnat atunci. Eram vicepreședintă în Comisia de Mediu, adică eram în continuare și la acea vreme preocupată de Mediu, dar înțeleg foarte clar nevoia de a pune ceva în loc înainte să închidem capacități existente”, a declarat Buzoianu la Euronews.
PSD, acuzat de retorică goală în privința securității energetice
Ministra a acuzat PSD-ul că, deși a susținut public necesitatea menținerii și construirii de noi capacități energetice, nu a reușit să concretizeze aceste promisiuni. Conform declarațiilor sale, PSD a fost „ultra agresiv în discursuri” în favoarea păstrării tuturor capacităților și construirii de noi unități, însă aceste intenții au rămas la nivel de „discursuri politice”. Buzoianu a subliniat că partidul a închis capacități de producție, în special pe cărbune, fără a aduce alternative. „Soluția reală ar fi fost să muncească în tot timpul ăsta să pună ceva în loc”, a afirmat ministra.
Angajamentele față de UE și riscul pierderii fondurilor europene
Diana Buzoianu a avertizat că menținerea centralelor pe cărbune, prin încălcarea angajamentelor asumate față de Comisia Europeană, ar putea genera costuri semnificative pentru România. „O soluție la o situație de criză nu poate crea o criză mai mare”, a punctat aceasta. Problema este amplificată de faptul că România și-a comunicat deja Comisiei Europene îndeplinirea unor angajamente și a primit fonduri în baza acestora. Ministra a precizat că este vorba despre miliarde de lei care riscă să fie pierduți. „Vă dați seama că nici Comisia nu va putea să rămână pasivă la o astfel de situație. Și este normal să fie cumva o minimă corectitudine în ceea ce îți asumi și în condițiile pe care le transmiți că le-ai îndeplinit după aia ca să-ți obții fondurile.”
Deficitul energetic, o problemă veche ce necesită soluții pe termen lung
Ministra Mediului consideră că deficitul energetic al României este o problemă structurală, veche, care nu poate fi rezolvată prin simpla păstrare a centralelor pe cărbune. „Banii pe care noi îi pierdem, înseamnă bani pierduți de la spitale, autostrăzi, școli”, a atras atenția Buzoianu. Ea a subliniat că soluția ar fi trebuit pregătită din timp prin investiții în noi capacități de producție. „Ei ne spun că asta iese pentru plus pe România. Eu spun că ce ar fi trebuit ei să facă, cei care au votat, pentru că, repet, au votat asta pesediștii, ar fi avut șansa în ultimii mulți ani de zile deja să construiască o soluție care să aducă capacități noi de producție.”
Diana Buzoianu și-a exprimat speranța ca măsura de a menține capacitățile pe cărbune să fie reanalizată, menționând că actul normativ nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial. Ea a lansat un atac politic la adresa PSD, sugerând că poziționarea partidului pe tema cărbunelui ar avea și o miză electorală. „PSD este disperat pentru că scade în sondaje și vrea să ia voturile înapoi de la AUR”, a afirmat ministra. Buzoianu a concluzionat că PSD va trebui să suporte consecințele unor decizii care pun țara în pericol.
Sursa: Mediafax