Bucureștiul ia contact direct cu trecutul comunist printr-un muzeu interactiv, inaugurat recent de o tânără pasionată de istorie
Cătălina Andrieș, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul turismului cultural, a reușit să transforme o zonă mai puțin explorată a istoriei moderne a Bucureștiului într-un spațiu inovator și educativ: primul muzeu interactiv dedicat comunismului din capitala României. La doar câteva luni de la deschiderea clădirii, muzeul a devenit un punct de atracție pentru turiști, elevi și localnici interesați să înțeleagă mai bine această epocă tumultoasă.
Un muzeu care aduce istoria aproape de vizitatori
Deschiderea muzeului a fost rezultatul unei inițiative care s-a născut dintr-o nevoie acută de a educa publicul despre perioada comunistă, adesea percepută cu nostalgie sau ignorată de cele mai multe instituții culturale. Andrieș povestește că ideea a apărut în 2019, având în vedere faptul că mulți bucureșteni nu sunt familiarizați cu istoria regimului pierdut, ci doar cu clădiri celebre precum Palatul Parlamentului, despre care cei mai mulți știu prea puțin. „Undeva prin 2019 ne-a răsărit ideea cu ‘Ce ar fi dacă facem noi un muzeu?’,” mărturisește ea.
Dificultățile logisticii și contextul pandemic au întârziat aplicarea planurilor, însă în ultimii doi ani, inițiativa s-a cristalizat. Spațiul ales, compact, a fost amenajat cu multă dăruire în doar șase luni, iar pe 26 iulie 2023 muzeul a fost deschis publicului. Conceptul central este unul interactiv, care permite vizitatorilor să atingă obiecte, să vadă costume și mobilier din perioada comunistă, dar și să asculte muzică de epocă redată pe vinil, creând astfel o experiență senzorială.
Redescoperirea istoriei prin experiență și educație
Andrieș afirmă că muzeul a fost gândit mai ales pentru a atrage generațiile tinere, schimbate radical față de modul de învățare tradițional. „Pentru o învățare calitativă, trebuie să le combini pe toate trei: vizual, auditiv și kinestezic,” explică ea. De aici și decizia de a lăsa exponate și obiecte ușor deteriorabile pentru a oferi o experiență tangibilă, dar și de a crea un ambient relaxat, aproape de cel al unei sufragerii comuniste, unde vizitatorii pot bea o cafea și pot discuta.
Profesorii au fost imediat încântați de această abordare, folosind muzeul ca un instrument complementar în procesul educațional. „Ei își amestecă acest scop educativ cu un pic de nostalgie,” spune Andrieș, dar subliniază că muzeul vizează și un proces critic de conștientizare, aducând în prim-plan aspecte negative ale regimului, precum represiunea și cenzura.
Deși casa muzeului nu este foarte mare, majoritatea exponatelor provin din donații sau au fost achiziționate de la colecționari, pentru că dorința de a păstra autenticitatea a fost un motor pentru această inițiativă. În timp, oamenii au început să contacteze muzeul pentru donații, fiind impresionați de nivelul de educație și de modul inedit în care vorbește despre o perioadă complicată a istoriei noastre. În medie, aproximativ 1.500 de vizitatori trec lunar pragul muzeului, o cifră în creștere, mai ales vara, când românii și turiștii străini aleg să petreacă timpul în București.
Perspective de dezvoltare și învățare continuă
Andrieș visează la o extindere a muzeului pe un teren mai amplu, unde ar putea recrea ateliere industriale, străzi și zone de recreere tipice epocii comuniste, astfel încât experiența să devină cât mai aproape de realitate. Pentru ea, viitorul muzeului constă în promovarea unei înțelegeri autentice a trecutului, pentru ca generațiile actuale și cele viitoare să poată învăța din istoria recentă, atât cu nostalgia, cât și cu critică.
Deschiderea acestui muzeu interactiv marchează o nouă etapă în modul de a trata patrimoniul comunist al Bucureștiului: nu doar ca un exemplu de arhitectură, ci ca un spațiu viu, destinat dialogului și reflecției. Cu un buget mai generos, Andrieș și echipa sa speră să mai aducă în scenă zone industriale, ateliere și alte experiențe imersive, pentru a păstra vie memoria unei epoci dintre cele mai complexe din istoria orașului. Și, chiar dacă trecutul nu poate fi redat în totalitate, această inițiativă arată că, prin educație și experiență, istoria poate fi rescrisă și trăită din nou, dincolo de simplele fierari sau sticle de vinil.
