Tehnologie
Un studiu recent a descoperit o corelație între înălțimea la care trăiești și riscul de dezvoltare a diabetului de tip 2, sugerând că locuitorii din zonele situate la altitudini mari au șanse mai mici să dezvolte această boală metabolică
O echipă de cercetători de la University of Edinburgh a descoperit o metodă inovatoare de a transforma plasticul folosit, în special PET-ul din ambalaje, în medicamente esențiale pentru tratamentul bolii Parkinson
Compania aerospațială Blue Origin, fondată de miliardarul Jeff Bezos, își extinde activitatea cu un nou proiect menit să protejeze Pământul de potențiale coliziuni cu asteroizi
Oamenii de știință au dezvoltat senzori extrem de subțiri, de grosimea unui fir de păr, care pot detecta simultan mai mulți biomarkeri ai cancerului
Dacia a anunțat oficial lansarea noului motor pe benzină, o unitate care promite o combinație mai eficientă între performanță și consum, fiind un pas important în strategia de electrificare a constructorului român
ASUS România a organizat recent gala prin care au fost premiați câștigătorii ROG Challenge 2024, competiție ce a debutat la începutul acestui an și care s-a bucurat de participare numeroasă din partea pasionaților de gaming și tehnologie
Apple pregătește intrarea oficială pe piața telefoanelor pliabile cu un model numit posibil iPhone Fold sau iPhone Ultra, care se evidențiază printr-un sistem inovator de balamale realizat prin tehnologia imprimării 3D
Primele produse tehnologice adesea nu sunt de calitate
Meditațiile pentru examenul de Evaluare Națională și Bacalaureat au devenit o cheltuială semnificativă pentru părinți, în condițiile în care prețurile pentru pregătirea suplimentară variază, în unele cazuri, între câteva sute și peste o mie de lei pe an
Microsoft a actualizat termenii de utilizare ai Copilot după criticile legate de mesajele de avertizare din ultimele zile, însă controversa privind modul în care compania își comunică responsabilitatea pentru rezultatele generate de acest instrument de inteligență artificială persistă
Un model de inteligență artificială de amploare, apărut anonim pe o platformă pentru dezvoltatori săptămâna trecută, provine de la gigantul chinez Xiaomi, în timp ce speculațiile legate de originea sa au suscitat interesul entuziaștilor și experților din domeniu
Un studiu recent scoate la iveală faptul că utilizarea asistentei bazate pe inteligența artificială în consultări personale poate influența deciziile și percepțiile utilizatorilor în mod surprinzător