Controverse aprinse în jurul propunerii de redenumire a unei stații de transport din București, după ce Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat intenția de a atribui stației „Popa Tatu” numele lui Mircea Vulcănescu. Decizia, planificată să se pună în aplicare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026, a stârnit reacții puternice în rândul consilierilor generali, fiind criticată în special de către reprezentanți ai USR.
Redenumirea stației „Popa Tatu” și implicațiile legale
Consilierul general Dragoș Radu a fost primul care a atras atenția asupra posibilei ilegalități a acestei măsuri, subliniind că legea interzice explicit acordarea sau menținerea în spațiul public a numelor persoanelor considerate vinovate de crime de război sau de apartenența la regimuri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Astfel, el explică clar că „conform OUG nr. 31/2002, aceasta interdicție se aplică și în cazul stațiilor de transport public”. În plus, Radu a adăugat: „Pentru că Mircea Vulcănescu a deținut funcții guvernamentale în cadrul regimului Antonescu (1941–1944), participând la procesul decizional al unui regim responsabil de politici antisemite și crime de război.”
Această reacție vine pe fondul unei dezbateri mai ample despre cum trebuie tratate persoanele din istorie și locurile publice. În timp ce unele figuri sunt omagiate în mod tradițional, altele sunt considerate a fi subiecte de controversă din cauza trecutului lor. În cazul lui Mircea Vulcănescu, numele său este, în prezent, asociat cu activități guvernamentale în perioada regimului antonescian, ceea ce îl plasează în centrul acestei dispute despre moralitate și istorie.
Numele actual și motivația “uma” a stanței „Popa Tatu”
În contrast, statia „Popa Tatu” are o istorie diferită. Numele provine de la un preot din începutul secolului al XIX-lea, cunoscut pentru acțiuni de binefacere în rândul comunităților sărace din apropierea Parcului Cişmigiul. În timpul vieții sale, părintele Tatu a construit un azil și o baie comunală pentru oamenii fără adăpost, fiind considerat un simbol al altruismului și ajutorului comunitar. „Avea grijă de sărmanii din ulițele din preajma Cişmigiului, a ridicat un azil pentru găzduirea și hrănirea lor și a construit o baie comunală destinată celor fără posibilități”, explică consilierul local, subliniind valoarea umanitară a acestui nume.
De fapt, schimbarea numelui unei stații cu o denumire care are conotații de binefacere și compasiune pare acum să fie contestată ca o inadmisibilă reabilitare a unor figurii controversate sau ca un gest politic inadecvat. În opinia lui Radu, o astfel de decizie nu numai că contravine legii, ci și ofende memoria celui care a reprezentat un model de ajutorare și devotament civic.
Ce spune legea despre aceste schimbări?
Legislația românească este foarte clară în privința acestor situații. Conform Articolului 13 din cadrul OG nr. 31/2002, „se interzice acordarea sau menținerea în spațiul public a numelor persoanelor vinovate de crime de război, genocid sau care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, fiind explicit interzise denumirile care pot reabilita sau apropia astfel de figuri controvesate.
Reacția consilierului Radu și a altor reprezentanți ai opoziției îl fac pe acesta să solicite incă o dată ca TPBI să păstreze denumirea actuală sau să aleagă o alternativă legală și moral acceptabilă. Discuția despre trecut, identitate și memorie continuă să fie un punct sensibil în municipiul București, iar luarea unor decizii cu impact public trebuie să fie însoțită de respectarea legii și valorilor civice.
Între timp, decizia inițială a TPBI rămâne în suspans, iar autoritățile locale încearcă să găsească o soluție care să onoreze memoria istorică fără a încălca prevederile legale. Astfel, provocarea de a gestiona complexitatea memoriei publice și a simbolurilor rămâne o temă mereu actuală și delicată în peisajul urban al capitalei.
