Conform News.ro: Asociație umanitară, suspectată de deturnare de fonduri
Polițiștii din Constanța investighează o asociație umanitară suspectată că a deturnat peste 2,4 milioane de lei, bani strânși din donații și sponsorizări. Fondurile, destinate inițial ajutorării persoanelor și familiilor aflate în dificultate, ar fi fost folosite pentru vacanțe și achiziții personale. În acest caz sunt cercetate două persoane.
Vacanțe și bunuri de lux, finanțate din donații
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cercetările au relevat că, în perioada decembrie 2022 – decembrie 2023, asociația a utilizat sume semnificative de bani în alte scopuri decât cele declarate. Au fost identificate cheltuieli pentru vacanțe turistice în țară și străinătate, servicii și bunuri de uz personal. De asemenea, au fost finanțate activități care au beneficiat direct entități comerciale.
Disponibilitățile financiare ale asociației ar fi fost folosite pentru acordarea de împrumuturi fără dobândă către o societate comercială, o persoană fizică autorizată (PFA) și o persoană fizică. În luna decembrie 2023, asociația ar fi decontat peste 80.000 de lei pentru organizarea unei petreceri de Crăciun într-un complex hotelier din zona montană, la care au participat aproximativ 50 de persoane.
Președintele asociației și un om de afaceri, sub investigație
Probele administrate au stabilit că doi bărbați, președintele asociației și administratorul unei societăți comerciale, ar fi solicitat și colectat donații și sponsorizări sub pretextul scopurilor caritabile. Ulterior, o parte semnificativă a acestor fonduri ar fi fost utilizată în alte scopuri.
Cei doi sunt cercetați pentru infracțiuni de spălare a banilor, înșelăciune în formă continuată, delapidare în formă continuată și complicitate la delapidare. Prejudiciul total în acest caz este estimat la 2.443.000 de lei.
Percheziții și sechestru asigurator
În cadrul dosarului penal, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, la sediul social al asociației și la domiciliul persoanelor implicate, situate în municipiul Constanța. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
A fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra patrimoniului persoanelor cercetate, precum și asupra asociației și societății comerciale administrate de acestea. Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii stări de fapt.
Sursa: News.ro