Conform Go4IT: Fără telefon și fără părinți: cum învață copiii să devină independenți în Belgia
În era digitală, în care copiii sunt adesea supravegheați constant prin intermediul smartphone-urilor și altor dispozitive, organizațiile de cercetași din Belgia păstrează o tradiție de neprețuit. Aceasta implică trimiterea grupurilor mici de copii, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, pe trasee necunoscute, echipați doar cu rucsacuri, hărți, indicii și un telefon pentru situații de urgență. Scopul principal nu este aventura, ci dezvoltarea unei abilități din ce în ce mai rare: capacitatea de a se descurca singuri, fără intervenția imediată a părinților.nnAceastă activitate, denumită „dropping”, presupune ca grupurile de copii să fie lăsate într-un loc necunoscut, de unde trebuie să ajungă singure la următoarea tabără. În timpul expedițiilor de vară, traseele pot dura până la două zile și pot include o noapte petrecută într-o altă tabără de cercetași. În anumite cazuri, participanții pot parcurge chiar și 30 de kilometri într-o singură zi.nnPentru traseele mai scurte, copiii primesc indicii la intersecții sau în puncte cheie, în timp ce expedițiile mai lungi necesită orientare cu ajutorul hărții și interacțiune cu localnicii. Siguranța este o prioritate, iar adulții intervin doar în caz de necesitate. Doi copii au asupra lor un telefon dedicat situațiilor de urgență sau contactării coordonatorilor. Dacă un copil se îmbolnăvește sau nu mai poate continua, un adult poate interveni și îl poate prelua cu mașina.
Cercetașii, o școală practică a autonomiei
Popularitatea acestor expediții este accentuată de răspândirea largă a organizațiilor de tineret în Belgia. Aproximativ unul din cinci copii din Flandra face parte dintr-o astfel de organizație, iar în Valonia și Bruxelles proporția este de aproximativ unul din șase.nnPe traseu, copiii sunt nevoiți să ia decizii, să colaboreze și să gestioneze singuri dificultățile. De exemplu, dacă un copil mai mic nu poate ține pasul din cauza rucsacului greu, un copil mai mare preia din bagajul acestuia. În alte situații, grupurile care au greșit drumul au trebuit să traverseze cursuri de apă sau terenuri dificile pentru a reveni pe traseul corect.nnInteracțiunea cu localnicii face parte integrantă din experiență. Uneori, copiii primesc ajutor neașteptat; într-un caz, un bărbat le-a cumpărat două platouri mari cu mâncare după ce i-a văzut oprindu-se lângă un restaurant. Alteori, prezența lor poate provoca iritare, mai ales în Ardeni, unde locuitorii nu sunt întotdeauna încântați de grupurile care bat la uși pentru indicații.
O lecție de independență într-o copilărie supravegheată digital
Tradiția belgiană contrastează puternic cu modelul tot mai răspândit al copilăriei conectate, în care părinții pot comunica în orice moment cu copiii și le pot urmări poziția în timp real. În paralel, specialiștii avertizează că tinerii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor și mai puțin timp afară, în mișcare sau în activități nesupravegheate.nnPsihologul social Jonathan Haidt, critic vocal al accesului copiilor la rețelele de socializare, susține că cei mici au nevoie de mai multă autonomie, joc liber și responsabilitate. În opinia sa, supravegherea permanentă limitează oportunitățile prin care copiii învață să evalueze riscuri, să negocieze soluții și să creeze legături prin experiențe comune.nnPentru cercetașii belgieni, aceste lecții sunt concrete. Ei învață să își pregătească mâncarea, să își organizeze bagajele, să ceară ajutor atunci când este necesar și să funcționeze ca un grup în situații neprevăzute. Într-o epocă în care părintele poate vedea aproape fiecare pas al copilului pe ecranul telefonului, tocmai absența temporară a acestei supravegheri devine miza reală a experienței.
Sursa: Go4IT
