Diverse

Covasna, apel disperat: Urșii devastează județul, legea așteaptă promulgare

Covasna, apel disperat: Urșii devastează județul, legea așteaptă promulgare

Conform Agerpres: Autoritățile din Covasna cer măsuri urgente pentru limitarea populației de urși

Autoritățile locale și reprezentanții crescătorilor de animale din județul Covasna au lansat o petiție prin care solicită promulgarea de urgență a legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție pentru ursul brun, precum și adoptarea unor măsuri legislative pentru gestionarea speciei. Mesajul principal este „Salvați-ne de numărul excesiv de urși!”.

Petiția, inițiată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC din cadrul Consiliului Județean Covasna, este adresată Președintelui României, Guvernului, Ministerului Mediului și Parlamentului. Se cere în mod special Președintelui Nicușor Dan să promulge Legea privind aprobarea unor măsuri de prevenție și intervenție pentru gestionarea populației de urs brun, act normativ declarat constituțional de Curtea Constituțională.

„Ursul s-a dublat în zece ani, pagubele zilnice sunt alarmante”

Președintele Consiliului Județean Covasna, TAMAS SANDOR, a subliniat gravitatea situației, declarând că numărul urșilor s-a dublat în ultimii zece ani, iar pagubele cauzate de aceștia s-au înmulțit considerabil. „În județul Covasna, acum 10 ani de zile, în 2016, au fost în jur de 1.200 de exemplare de urși. După ce s-a interzis vânătoarea urșilor, extragerea mai frumos spus, în 2026 avem deja 2.400 de exemplare. Deci, în 10 ani de zile s-a dublat efectivul de urs brun în județul Covasna și asta simțim pe pielea noastră zi de zi. Dacă în 2015 am avut înregistrate în județul Covasna 58 de pagube, în momentul de față am ajuns la pagube zilnice. În medie, zilnic există o pagubă cauzată de urs în județul Covasna. Deja în primele cinci luni ale anului 2026 au fost înregistrate 130 de pagube. Noi credem că viața oamenilor, avuția oamenilor primează în această situație”, a afirmat TAMAS SANDOR. Acesta a criticat decidenții din București, pe care i-a acuzat că nu cunosc realitatea din teren, trăind în „birouri climatizate”.

Primarul comunei Belin, ALEXANDRU RACOLȚA, a mărturisit că localnicii se tem să mai iasă din case, mai ales după ce un consătean a fost ucis recent de un urs în apropierea localității. „E drumul din șosea care merge spre Baltă, acolo permanent e ursul. Ți-e frică să te duci pe câmp. Aș vrea să vină de la minister, să vină și ei să vadă și să stea cu frica în sân că oricând din porumb sare ursul”, a declarat edilul.

Prezența urșilor generează frică și pagube economice

În comuna Bodoc, urșii intră pe străzi și în gospodării, provocând pagube semnificative și omorând animale. Primarul FODOR ISTVAN a relatat despre un atac asupra unui tânăr de 18 ani și despre distrugerea zilnică a animalelor de fermă. „Eu cred că imediat nici nu sunt primar, sunt paznic de noapte, pentru că în fiecare noapte și în fiecare zi mergem undeva că ne dă telefon că ursul este pe strada cutare, e lângă fabrica de cărămidă, e la apa minerală. Oamenii n-au curaj să meargă la izvoare de unde aduceau apa pentru sănătatea lor”, a spus FODOR ISTVAN. Acesta a menționat că o pășune de 30 de hectare a fost îngrădită cu plasă de sârmă și gard electric, dar urșii reușesc în continuare să pătrundă.

Viceprimarul comunei Barcani, ANCA MARIA BĂILĂ, a atras atenția asupra presiunii pe bugetul de stat generată de despăgubirile plătite pentru daunele provocate de urși. „Doar la nivelul comunei Barcani, anual, undeva între 30 și 50.000 de lei au fost despăgubirile. La nivelul întregii țări, putem face cu toții un calcul cam la ce costuri se ridică pagubele provocate de urși”, a subliniat aceasta.

Primarul stațiunii Covasna, GYERO JOZSEF, a criticat mecanismul actual de intervenție, considerându-l greoi, costisitor și ineficient pe termen lung. El a precizat că gestionarea problematicii urșilor implică un angrenaj imens, cu cheltuieli mari, fără a aduce beneficii.

În cadrul conferinței de presă, s-a prezentat o comparație a cotelor de extragere a urșilor din România cu cele din alte state europene. România, cu aproximativ 13.000 de urși, a avut o cotă de extragere de circa 3,3% anul trecut, în timp ce Suedia a avut 20%, Croația 10-12%, Slovacia 17%, Slovenia 17-22%, iar Estonia 10%.

TAMAS SANDOR a accentuat că nu există impedimente din partea Uniunii Europene pentru aprobarea unor astfel de mecanisme. El a făcut apel către Președintele Nicușor Dan să nu evite luarea unei decizii, considerând că „cea mai periculoasă decizie este să nu iei nicio decizie”. Petiția „Salvați-ne de numărul excesiv de urși!” poate fi semnată pe platforma www.petitieonline.com.

Sursa: Agerpres