Conform Descopera: Dezastru ecologic major în Kesterson, California, unde o rezervație ornitologică de renume a devenit teatrul unuia dintre cele mai grave incidente de contaminare cu seleniu din istorie, afectând grav reproducerea păsărilor acvatice timp de decenii.
Problema seleniului din apele de drenaj
Ape reziduale provenite din irigații agricole au transportat seleniu, un element prezent natural în solurile din regiunea Kesterson, în rezervoarele și habitatele acvatice. Această contaminare a dus la consecințe devastatoare, vizibile în special la începutul anilor 1980. Cercetătorii au constatat că peste 60% dintre embrionii și puii de păsări examinați prezentau malformații severe sau mureau înainte de a ajunge la maturitate.
Rezervația Kesterson, un ecosistem bogat în faună acvatică, a început să primească ape de drenaj agricol subteran începând cu anul 1978. Până în 1981, apele care intrau în rezervor erau în totalitate salină, provenind din sistemul de irigații. Condițiile specifice ale solului din zonele agricole au accelerat mobilizarea compușilor de seleniu, care au fost apoi transportați prin sistemul de drenaj către rezervație.
Impactul devastator asupra faunei
În lacurile din Kesterson, procesele naturale de evaporare și cele biologice au condus la o concentrare sporită a seleniului. Acest element toxic a pătruns rapid în lanțul trofic. Peștii și alte nevertebrate acvatice au acumulat seleniu, iar păsările acvatice, hrănindu-se cu aceștia, au ingerat la rândul lor substanța, acumulând-o în țesuturile lor.
Studiul, cunoscut sub denumirea de „Efectul Kesterson”, realizat de Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite ale Americii, a documentat în 1983 o rată alarmantă: 64% dintre embrionii și puii de păsări acvatice evaluați prezentau deformări sau nu supraviețuiau. Acest procent reflectă impactul direct asupra dezvoltării și supraviețuirii celor mai tinere generații de păsări.
Măsuri de remediere și monitorizare
Conștientizarea gravității situației a determinat autoritățile să ia măsuri drastice. În 1985 a fost emis un ordin pentru controlul și curățarea zonei. Trei ani mai târziu, o parte din rezervor a fost umplută cu pământ, transformând habitate acvatice în terenuri uscate.
O monitorizare intensivă a început în 1989 și a continuat, cu ajustări, până în 2014. Rezolvarea completă a problemei contaminării cu seleniu a necesitat peste două decenii. Analizele științifice din 2013 și 2014 au indicat concentrații de seleniu stabile și un risc redus pentru fauna sălbatică, conform unui studiu publicat în 2020.
Sursa: Descopera
