Criza de încredere în justiție și austeritatea discursului despre reformă
Momentul în care sistemul judiciar din România pare să se transforme într-o arenă de luptă, nu de justiție, nu mai este de mult o simplă senzație. Recent, discuțiile din ultimele zile despre reformarea justiției sunt dominate de tonuri tensionate și declarații contradictorii, creând impresia unui „război al palatelor” în care interesul cetățeanului pare a fi lăsat pe ultimul plan. Într-un astfel de context, întrebarea nu mai poate fi evitată: cum putem reconstrui încrederea publică în instituțiile care trebuie să apere dreptatea și drepturile cetățenilor?
Un sistem divizat, fără responsabilitate clară
În esență, democrația românească s-a clădit pe trei piloni: Parlamentul, Guvernul și Justiția. Teoretic, aceste instituții trebuie să funcționeze armonios, menținând un echilibru și sistemul de controale și echilibre indispensabil oricărui stat de drept. În realitate, însă, în zilele noastre, această armonie seamănă mai degrabă cu o confruntare deschisă, unde suspiciunile, conflictele și luptele pentru influență sunt în mod frecvent în prim-plan, lăsând cetățeanul în umbră.
„De aceea, cred că este timpul să vorbim despre un concept care sună tehnic, dar care este, de fapt, profund democratic: guvernanța publică.” Este cuvintele care evidențiază nevoia urgentă de responsabilizare și clarificare în modul în care funcționează instituțiile publice.
Guvernanța publică înseamnă, în esență, transparență, responsabilitate și claritate în atribuții și mecanisme de control. În contextul aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), aceste standarde devin imperative. Ele asigură modul în care puterea este exercitată în numele cetățeanului, în vederea unui serviciu public eficient, dar și a unei justiții care servește interesul general, nu interesele de grup sau privilegii ale unor grupări de putere.
Reforma justiției: între discurs și realitate
O problemă majoră în dezbaterea actuală o reprezintă discursul despre „independența” justiției, care, dacă nu este însoțit de măsuri concrete de responsabilizare, devine doar un scut pentru protejarea status quo-ului. În loc să fie o garanție reală pentru cetățeni, independența devine uneori un pretext pentru evitarea răspunderii și pentru perpetuarea unor practici care nu servesc interesul public.
Un exemplu concret este discuția despre „normarea muncii” în magistratură. La prima vedere, ideea vizează eficientizarea sistemului, dar în lipsa investițiilor reale în infrastructură și creșterea numărului de posturi, această măsură riscă să devină formală. „Nu poți crește output-ul fără a ajusta input-urile”, avertizează specialiștii, iar dacă nu se face această corelație, presiunea suplimentară asupra magistraților riscă să condimenteze problema duratei excesive a proceselor, în loc să o rezolve, potențial chiar prin cazuri ce pot ajunge la CEDO pentru lentitudinea justiției.
Cetățeanul, din tot acest tablou, rămâne spectatorul unei lupte între instituții. Privind aceste măsuri, el nu mai percepe reformele ca pe unele menite să-i ofere justiție mai rapidă și mai corectă, ci ca pe încercări de redistribuire a privilegiilor sau de justificare a unor conflicte interne ale elitelor.
Construirea încrederii prin responsabilitate și transparență
Reforma justiției nu poate fi doar o dezbatere despre legislație sau despre unele aspecte constituționale. Este nevoie de o arhitectură clară, de o structură instituțională care, în mod concret, să răspundă provocărilor secolului XXI. Cine stabilește prioritățile? Cum sunt distribuite responsabilitățile între Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și alte organisme? Cum poate fi măsurată performanța unui sistem fără a afecta independența judecătorilor? Aceste întrebări sunt esențiale dacă dorim o justiție funcțională, nu doar una declarativă.
Leadership-ul sistemic trebuie să fie clar, coerent și stabil. Fragmentarea și improvizațiile nu vor crea niciodată încredere. În loc să fie un proces de împărțire a responsabilităților pentru câștiguri politice sau pentru protejarea anumitor interese, reforma trebuie abordată ca un proces de schimbare profundă, bazată pe principii solide de responsabilitate și evaluare.
O perspectivă realistă pentru viitor
Se pare că, pentru ca justiția să își recapete credibilitatea, trebuie să se îndepărteze de discursurile superficiale și de soluțiile simple. În plus, procesul de modernizare trebuie să fie susținut de un amploiaj de responsabilitate, transparență și evaluări riguroase. Fără aceste elemente, reforma riscă să rămână doar un discurs de campanie, o promisiune neîmplinită.
Responsabilitatea și guvernanța publică pot asigura cadrul necesar pentru o schimbare durabilă. Într-un sistem în care claritatea rolurilor și responsabilitatea sunt fundamentale, justiția poate deveni cu adevărat un apărător al cetățeanului, nu o instituție în care interesele de grup prevalează asupra dreptății. Iar dacă aceste norme vor fi respectate, România nu va mai fi doar un stat cu justiție în teorie, ci unul în care bruma de încredere a populației în instituțiile sale se va întări pas cu pas, spre o modernizare reală și durabilă.
Sursa: Economica
