Diverse

Haos în Spania, cu o zi înainte de meciurile Champions League

Haos în Spania, cu o zi înainte de meciurile Champions League

Barcelona a reclamat Atletico Madrid la UEFA înainte de returul din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, acuzând că gazonul stadionului Metropolitano a fost intenționat prelungit. Meciul este extrem de important, Atletico Madrid având avantajul a 2-0 obținut în tur, pe terenul Barcelonei.

Verificări la Metropolitano

Barcelona a solicitat UEFA să investigheze starea gazonului de pe stadionul Metropolitano. Oficialii clubului catalan au suspectat că Atletico Madrid ar fi manevrat în mod intenționat lungimea firelor de iarbă, pentru a-și avantaja echipa. În urma cererii, reprezentanți ai UEFA au efectuat o inspecție la fața locului. Personalul ambelor cluburi a fost prezent la verificări.

S-a confirmat că înălțimea gazonului este în limitele regulamentare. Astfel, UEFA a stabilit că terenul de joc este corespunzător pentru disputarea partidei. Lungimea firelor de iarbă a fost măsurată la 26 de milimetri, încadrarea în limitele prevăzute de forul european.

Atletico, cu un pas mai aproape de semifinale

Atletico Madrid pornește cu un avantaj considerabil în returul de pe teren propriu. Formația antrenată de Diego Simeone a învins Barcelona cu 2-0 în prima manșă. Catalanii au nevoie de o victorie la cel puțin trei goluri diferență pentru a se califica în semifinale. Un succes cu două goluri pentru Barcelona ar duce meciul în prelungiri.

Partida retur dintre Atletico Madrid și Barcelona va genera cu siguranță o tensiune maximă.