Conform Buletin.de: Lucrările la Magistrala 6 de metrou spre Aeroportul Otopeni avansează pe ambele secțiuni, cea de sud, între stațiile 1 Mai și Tokyo, și cea de nord, până în Otopeni. Pe tronsonul sudic, structura de rezistență este aproape finalizată, iar utilajul de excavare „Sfânta Maria” se apropie de stația Expoziției, mai având sub 500 de metri de parcurs. Până acum, acest utilaj a excavat aproximativ 3,4 kilometri și a montat 2.158 de inele de tunel.
La rândul său, utilajul „Sfânta Ana” a ajuns în zona viitoarei stații Piața Montreal, după ce a excavat 2.823 de metri liniari și a instalat 1.877 de inele. Printre stațiile cele mai avansate se numără Expoziției, unde structura de rezistență este realizată în proporție de 87%, și Aeroport Băneasa, cu 85% din structura de rezistență finalizată și peste 33.000 de metri cubi de beton turnați. La Gara Băneasa, lucrările sunt realizate în procent de 79%, fiind finalizați toți cei 136 de piloni plastici și excavate peste 53.600 de metri cubi. Reprezentanții Metrorex au precizat că pe secțiunea de sud continuă lucrările la joncțiunea cu Magistrala 4 la stația 1 Mai, inclusiv relocarea utilităților.
Structura de rezistență pe secțiunea de nord, la 31%
Pe secțiunea nordică a Magistralei 6, între stațiile Tokyo și Aeroport Otopeni, structurile de rezistență sunt realizate în proporție de 31,29%. La stația Washington se lucrează la devierea rețelelor de canalizare pentru a elibera amplasamentul necesar construcției. În stația Paris, operațiunile vizează devierea utilităților, execuția pereților mulați și amenajarea platformei de lucru, structura de rezistență fiind realizată în proporție de aproximativ 30%. Lucrări similare se desfășoară și la stația Bruxelles, unde se construiește și puțul de lansare pentru utilajul de foraj.
Stația Aeroport Otopeni are un stadiu de execuție sub 50%, continuând lucrările la pereții mulați și stâlpii centrali ai accesului C. Ulterior, vor urma hidroizolarea, execuția pereților casetă și betonarea de egalizare, urmate de excavarea nivelului intermediar. La stația Otopeni, în luna august, s-au desfășurat lucrări la structura de rezistență, precum cofrarea și turnarea plăcii superioare la Accesul B, armarea la Accesul A și hidroizolarea rosturilor. Excavația top-down la nivelul mezaninului este finalizată, iar turnarea plăcii intermediare a început. Stadiul general al lucrărilor la stația Otopeni este de 54%. La viitoarea stație Ion I.C. Brătianu, lucrările la structura de rezistență includ cofrarea, armarea și turnarea pereților casetă și a stâlpilor, precum și hidroizolarea și turnarea radierului la Accesul B.
Cârtița „Sfânta Ana” a străpuns peretele stației Piața Montreal
Utilaul de foraj „Sfânta Ana” a reușit să străpungă peretele de beton și a ajuns în viitoarea stație Piața Montreal. Acest segment de tunel, realizat de utilajul care excavează traseul liniei 1, este al treilea de acest fel finalizat, urmând ca în final să lege stația 1 Mai de viitoarea stație Tokyo.
Până în prezent, segmentul subteran construit între stațiile Tokyo, Aeroport Băneasa, Gara Băneasa și Piața Montreal însumează aproape trei kilometri de cale dublă. Lungimea totală a tunelului pe care utilajul îl va parcurge până la stația 1 Mai este estimată la aproximativ 6,6 kilometri. Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, s-a declarat mulțumită de ritmul proiectului, subliniind că străpungerea realizată de TBM „Sfânta Ana” reprezintă o nouă etapă importantă în execuția Magistralei 6, proiectul avansând eficient.
Sursa: Buletin.de