Guvernul român urmează să adopte, marți, o ordonanță de urgență menită să limiteze adaosul comercial practicat de lanțurile de distribuție și să declare situația de criză pe piața carburanților. Măsura vine pe fondul unei creșteri accelerate a prețurilor la țiței și combustibili, iar efectele sale asupra pieței sunt așteptate să fie, în cel mai bun caz, temporare și incomplete.
Reducere temporară a prețurilor, dar cu riscul penuriei
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației „Energia Inteligentă”, afirmă că, în scenariul cel mai optimist, prețul benzinei ar putea scădea cu 50 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu aproximativ 30 de bani, după implementarea ordonanței. Totuși, el avertizează că aceste redugeri vor fi cel mai probabil foarte rapid anihilate de tendințele generale de creștere a prețurilor, care persistă și înmomentul de față.
„Tendințele de creștere a prețurilor pe motorină și pe țiței vor anula rapid orice reducere. La motorină, diferența se va simți mai mult în cazul benzinelor. Marjele de profit diferă foarte mult de la societate la societate, ceea ce face ca efectul să fie foarte variabil și, în timp, nevoit să dispară”, explică specialistul, adăugând că această măsură ar putea duce în final la o penurie de carburanți, dacă va fi aplicată strict.
Impactul măsurilor asupra pieței și sectorului transporturilor
Chisăliță accentuează că limitarea adaosului comercial, o măsură aflată în discuție pentru prima dată în Europa, a fost abandonată rapid de alte state din cauza penuriei generate. „Se vorbește de reducerea marjei comerciale la jumătate, față de nivelul anului 2025, dar acest lucru înseamnă pentru distribuitori pierderi semnificative. Mulți își vor întrerupe activitatea, fie din cauza profitului indus de aceste profituri mici, fie din cauza riscului de penurie”, afirmă expertul.
El adaugă că, în condițiile unei crize globale a prețurilor la țiței și combustibili, România se află într-un context dificil. Dacă războiul va continua și Strâmtoarea Ormuz va fi blocată, disponibilitatea carburanților va fi serios afectată, iar țara ar putea fi nevoită să aplice măsuri drastice, precum raționalizarea.
„Vedem deja cum alte state europene iau astfel de măsuri, iar România trebuie să fie pregătită pentru scenarii mai dure dacă situația internațională se va agrava”, avertizează Chisăliță.
Dezamăgirea față de măsurile financiare anterioare și oportunitatea reducerii accizei
Un alt punct critic adus de specialist privește fondurile încasate din creșterea prețurilor la carburanți, estimate la 75 de milioane de euro, pe perioada ianuarie-martie. Chisăliță susține că aceste sume, care nu sunt prevăzute inițial în buget, ar fi putut fi folosite pentru a reduce acciza, ceea ce ar fi avut un efect direct asupra prețurilor.
„Reducerea accizei ar fi fost o soluție mai eficientă și mai sustenabilă. Era chiar posibilă, întrucât acești bani nu erau prevăzuți ca venituri bugetare. O astfel de măsură ar fi adus o ieftinire semnificativă, chiar și de un leu pe litru”, precizează el. În opinia sa, o astfel de reducere ar fi fost benefică pentru consumatori, în special în contextul creșterii continue a prețurilor.
Avertisment privind penuria și măsurile de raționalizare
Specialistul nu exclude posibilitatea ca, în condițiile în care războiul va continua și dacă Strâmtoarea Ormuz va fi blocată, România să fie nevoită să recurgă la raționalizare. „Se vede deja o tendință de pregătire pentru aceasta. Dacă nu vom reuși să menținem funcționarea normală a lanțurilor de aprovizionare, penuria nu va întârzia să apară, iar programul de raționalizare va deveni inevitabil”, avertizează Chisăliță.
El mai adaugă că alte țări, precum Franța sau Spania, au reacționat rapid și au repliat măsuri de protecție a stocurilor, pentru a evita crizele de carburanți.
Exportul carburanților și controalele statului
O măsură anunțată recent de autorități prevede restricția exporturilor de carburanți, cu acordul Ministerului Economiei și Ministerului Energiei. Chisăliță consideră această regulă binevenită în situațiile de criză, dar subliniază că există riscul favorizării anumitor companii preferențiale.
„Dacă această măsură nu este gestionată corect, va favoriza anumite firme în detrimentul altora, ceea ce poate destabiliza în mod accentuat piața. În plus, depinde mult de modul în care această autorizare va fi aplicată”, explică el.
Încheind, expertul subliniază că, deși măsurile de limitare a adaosurilor și controlul exporturilor sunt pași necesari în contextul actual, soluțiile pe termen lung trebuie să fie mai flexibile și adaptate realității pieței. În condițiile unei crize globale, în care Prețurile la țiței continuă să urce, România trebuie să se pregătească pentru scenarii dificil de gestionat, cu măsuri care să păstreze echilibrul între stabilitatea economică și asigurarea alimentării cu carburanți a populației și sectorului industrial.
Sursa: Digi24