Dispariția unei legende: Rapsodul Domnica Trop, „privighetoarea” de la Izverna, a murit la 87 de ani
Rapsodul folcloric Domnica Trop, considerată de mulți „privighetoarea” de la marginea lumii, a decedat luni, la vârsta de 87 de ani. Aflat în inima munților Mehedințiului, la Izverna, Trop a fost o voce emblematică a muzicii populare românești, întruchipând spiritul autentic al satului românesc.
Cântecul ca moștenire
Domnica Trop s-a născut cu muzica pe buze, influențată de tradiția bogată a părinților săi. Mama sa, o bocitoare renumită a satului, i-a insuflat dragostea pentru cântec, iar prima ei apariție pe scenă a avut loc abia la 27 de ani. Învățătorul Vasile Căpăstraru a fost cel care i-a facilitat întâlnirea cu artiști cei mari ai vremii, precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, la un spectacol folcloric în 1973.
„Acești mari artiști m-au dus, tot în 1973, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special. Atunci am început să cutreier țara prin intermediul radioului”, declara Domnica Trop într-un interviu pentru AGERPRES, subliniind că nu putea să-și părăsească soțul, Gheorghe, și animalele din gospodărie.
Vocea sa unică a reușit să învăluie audițiile folclorice, iar repertoriul său bogat include cântece care au ajuns celebre în rândul iubitorilor de muzică populară. Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Mărie, Mărie” și „Ursitoare, ursitoare”, fiecare purtând povestea și autenticitatea tradiției oltenești.
Ultima scânteie a folclorului autentic
Trop a îmbrățișat cu dragoste costumul popular, pe care îl considera o comoară familială. Păstrază cu mândrie zestre sa, formând o legătură profundă cu tradițiile din care provenea. „Sunt unice și valoroase. Mulți au vrut să mi le cumpere, dar eu am refuzat. Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, mărturisea vâlceanul, dând dovadă de o devotament rar pentru folclorul românesc și valorile sale.
Recunoașterea oficială nu a întârziat să apară. În noiembrie 2013, Domnica Trop a fost distinsă cu titlul de Tezaur Uman Viu, apreciată pentru contribuția sa la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial românesc. „Ar trebui ca cineva să se gândească și să le salveze. Eu mor mâine, poimâne și ele vor pieri odată cu mine”, a spus ea cu o nostalgie profundă, exprimând îngrijorarea față de soarta cântecelor sale.
Ecoul unei voci ce va dăinui
Domnica Trop a avut o capacitate extraordinară de a conecta trecutul cu prezentul. „Cântecele mele vor umbla prin lume și nu știu, zău, dacă cineva își va mai aminti că au pornit de aici, din Izverna”, spunea ea, recunoscând influența pe care a avut-o asupra generațiilor viitoare de artiști.
Cu dispariția sa, nu doar că se închide o ușă spre muzica autentică, dar se pierde și o parte din sufletul satului românesc. Rapsodul Mehedințului va rămâne viu în inimile celor care au iubit cântul său. Lumea folclorului pierde o voce magicală și inegalabilă, dar cântecele sale vor continua să răsune, păstrând vie amintirea unei tradiții care își merită locul în cultura românească.
