Copiii neanderthalieni din Germania antică vânau țestoase minuscule, dar nu pentru a le mânca, arată o nouă cercetare. Descoperirile din situl paleolitic mijlociu Neumark-Nord oferă o perspectivă inedită asupra vieții acestor hominizi dispăruți, punând sub semnul întrebării ideea unei existențe exclusiv bazată pe necesitățile nutriționale. Studiul publicat în revista Scientific Reports aduce o nouă lumină asupra complexității comportamentale a neanderthalienilor.
Arheologii au descoperit că neanderthalienii vânau țestoase de zeci de ani, dar majoritatea dovezilor proveneau din zona mediteraneană, unde clima caldă permitea prosperarea țestoaselor. Noua cercetare se concentrează pe situl Neumark-Nord din Germania, situat la aproximativ 1.000 de kilometri distanță de zona mediteraneană. Această zonă, deși mai rece, oferea ocazional perioade suficient de calde pentru a susține populații de țestoase.
Vânătoarea de țestoase la nord de Alpi
Săpăturile în situl Neumark-Nord au scos la iveală zeci de resturi de țestoase, datând de acum aproximativ 125.000 de ani, multe dintre ele purtând urme de măcelărire. Arheologul Sabine Gaudzinski-Windheuser de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și centrul de cercetare arheologică MONREPOS, a explicat că aceste descoperiri reprezintă primele dovezi ale vânătorii și prelucrării țestoaselor de către neanderthalieni la nord de Alpi. Importanța acestui sit este dată și de faptul că oferă o imagine „înghețată” a vieții neanderthalienilor din timpul ultimei perioade interglaciare.
De ce vânau copiii neanderthalieni țestoase?
Întrebarea centrală a cercetării a fost: de ce vânau copiii neanderthalieni aceste țestoase minuscule? La prima vedere, răspunsul pare simplu: pentru hrană. Totuși, cercetătoarea Gaudzinski-Windheuser exclude aproape complet această ipoteză. Țestoasele europene de baltă (Emys orbicularis) nu ofereau o valoare nutrițională semnificativă, având o greutate de aproximativ un kilogram. În plus, neanderthalienii nu duceau lipsă de hrană, dovadă fiind abundența de animale de talie mare descoperite în zonă.
O posibilă explicație este că țestoasele erau ușor de prins și ar fi putut fi vânate de copii. Carapacele lor ar fi putut fi transformate în unelte, cum ar fi recipiente sau linguri primitive. Există și alte posibilități, cum ar fi utilizarea lor în scopuri medicinale, o practică care a continuat până în secolul al XIX-lea. Gaudzinski-Windheuser subliniază că este dificil să stabilim cu exactitate motivele unor oameni care au trăit cu mult înainte de apariția limbajului scris și care nu au lăsat în urmă opere de artă.
O viziune mai complexă asupra neanderthalienilor
Descoperirea acestor carapace este importantă, deoarece contribuie la conturarea unei imagini mai complexe asupra neanderthalienilor, rudele noastre dispărute. Strategiile lor de supraviețuire depășeau simpla maximizare a aportului caloric, fiind complexe și flexibile. Studiul publicat în Scientific Reports oferă o nouă perspectivă asupra adaptabilității ecologice a neanderthalienilor și a modului în care aceștia interacționau cu mediul înconjurător.
