Primăria Sectorului 3 solicită acordul Primăriei Municipiului București (PMB) pentru demolarea Pieței Râmnicu Sărat. Decizia va fi supusă votului în ședința din 15 aprilie.
Propunerea vine ca urmare a constatării că actuala clădire nu poate fi consolidată. Documentele oficiale arată că structura sa ușoară ar face ca orice încercare de reabilitare să implice, de fapt, înlocuirea majorității elementelor structurale. Siguranța utilizatorilor este un alt argument important în favoarea demolării.
O nouă piață pentru locuitori
În locul actualei piețe, administrația locală intenționează să construiască o clădire nouă. Aceasta ar urma să dispună de spații comerciale moderne, eficiente energetic și sigure. Scopul este de a optimiza fluxurile comerciale.
Documentele consultate subliniază că infrastructura actuală a pieței prezintă un grad ridicat de uzură fizică și morală. Spațiile comerciale existente nu mai corespund cerințelor contemporane privind igiena, funcționalitatea și accesibilitatea.
Demolări pe bandă rulantă în Sectorul 3
Demolarea Pieței Râmnicu Sărat face parte dintr-un plan mai amplu al administrației locale. Piața Miniș se află și ea pe lista pentru demolări. Motivele invocate includ starea avansată de degradare a actualului amplasament și eficiența energetică scăzută.
Raportul de specialitate atașat proiectului descrie Piața Miniș ca fiind un „ansamblu eterogen și învechit, care nu mai corespunde standardelor funcționale, tehnice și estetice ale unui spațiu comercial modern”. Noua construcție va cuprinde zone comerciale, de servicii și administrative. Clădirile ar putea beneficia de izolații performante, ferestre eficiente, pompe de căldură și un sistem de ventilație cu recuperare de căldură.
De asemenea, Piața 1 Decembrie este și ea vizată de planurile de demolare. Robert Negoiță solicită Consiliului General cedarea terenului aferent acestei piețe. Votul pentru acest proiect de hotărâre va avea loc tot în ședința din 15 aprilie.