Europa preferă să-și înghită diplomația dură atunci când vine vorba de Turcia, chiar dacă evoluțiile din această țară indică un regres evident al respectului pentru valorile democratice. La Bruxelles, discursul a fost clar: uniunea pare să-și justifice menținerea relațiilor cu Ankara prin interese strategice, mai ales în domeniile militar și economic. În acest context, primarul interimar al Istanbulului, Nuri Aslan, a avut ocazia să explice, într-un interviu exclusiv pentru Politico, motivele pentru care Europa pare să fie dispusă să ignore semnele alegorice ale unei democrații aflate în declin în Turcia.
Erdogan și târguielile geopolitice
Nuri Aslan subliniază că, în timp ce turcii resimt virulența restricțiilor asupra libertăților și un sistem judiciar tot mai subordonat puterii, Europa rămâne totuși interesată de stabilitatea regiunii. Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, a reușit să integreze în discursul său politic o combinație de autoritarism și pragmatism economic, ceea ce face ca aliații occidentali să fie reticenți să pună presiune prea mult asupra Ankarei.
„Europa are nevoie de ponderea militară și economică a Turciei, în principal pentru a contracara influența Rusiei și pentru a asigura stabilitatea în zona balcanică și în Mediterana”, explică Aslan. Aceasta explică, de altfel, de ce, în ciuda criticilor dure, Bruxelles-ul evită să adopte poziții dure care ar putea destabiliza și mai mult situația.
Această justificare a intereselor strategice, însă, ascunde o realitate dură: promovarea principiilor democratice la Ankara pare să fie pusă în umbră de interesele pragmatice. În ultimele luni, Erdogan a intensificat campaniile împotriva opoziției, a închis zeci de publicații și a consolidat controlul asupra instituțiilor statului. Însă, politicienii europeni preferă să privească în altă direcție, sperând la un echilibru între interes și valori.
Interesele regionale și rolul Turciei în relațiile internaționale
Astfel, Europa acceptă aceste parafrazări și contradiții pentru a menține un canal de dialog deschis cu Ankara. Pentru Ankara, aceasta înseamnă mai mult decât simple probleme de imagine: Erdogan a transformat relația cu Occidentul într-o manevră complexă de balans între acțiunea de consolidare a influenței interne și menținerea unei poziții ferme pe scena internațională.
În același timp, Ankara devine tot mai independentă în deciziile sale, devenind un actor cu propriile interese, uneori în opoziție cu liniile direct ale UE. În ultimele luni, de exemplu, Turcia a refuzat anumite inițiative ale Washingtonului sau Bruxelles-ului, alegând mai degrabă să își promoveze propriile interese regionale, inclusiv în contextul războiului din Ucraina sau al conflictului din Siria.
O mostră de compromis sau o invitație la reevaluare?
Revenind la discursul lui Nuri Aslan, acesta afirmă cu sinceritate că „Europa pare să prefere compromisurile, chiar dacă acestea implică acceptarea unor situații în care valorile democratice sunt puse la gură de foc”. În contextul în care Erdogan își consolidează puterea, iar opoziția este tot mai mult marginalizată, devine clar că, pentru moment, interesele strategice sunt cele care dictează cursul relațiilor europene cu Turcia.
Deocamdată, Bruxelles-ul pare să se mulțumească cu menținerea dialogului, chiar dacă semnele unui regres democratic devin tot mai evidente. În timp ce liderii europeni încearcă să justifice menținerea unei relații “esențiale” cu Ankara, lumea observă tot mai clar că, sub umbrela intereselor geopolitice, valorile democratice pot fi sacrificate sau pur și simplu ignorate. În următoarele luni, rolurile se vor reconfigura, iar între discursul diplomatic și realitățile de pe teren va trebui să se găsească un echilibru delicate, dacă Europa vrea cu adevărat să-și păstreze coerența în fața provocărilor regionale.
