Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București organizează duminică primul târg de adopții în aer liber din acest an, eveniment ce va avea loc în Parcul Circului, între orele 10:00 și 16:00. Inițial, târgul fusese programat pentru sâmbătă, 4 aprilie, însă a fost reprogramat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Evenimentul coincide cu Ziua Internațională a Animalelor Fără Stăpân, fiind o oportunitate de a promova adopția responsabilă și de a ajuta câinii aflați în adăposturi să-și găsească o nouă familie.
La târgul din această duminică vor fi prezenți 15 câini de toate vârstele, majoritatea fiind pregătiți pentru adopție. Toți au fost vaccinați, deparazitați, microcipați și, în anumite cazuri, sterilizați, în funcție de vârsta și stadiul de dezvoltare. Organizatorii precizează că adopțiile sunt gratuite, iar lista cu câinii disponibili a fost afișată și pe pagina de Facebook a ASPA București. Reprezentanții ASPA vor fi sprijiniți de voluntarii PROEDUS, pentru a îndruma vizitatorii în alegerea câinelui potrivit și pentru a răspunde întrebărilor legate de procesul de adopție. Evenimentul va fi complementat de oferte și recompense din partea sponsorilor, menite să încurajeze adopțiile. Astfel, fiecare persoană care va adopta un câine va primi pachete cu hrană, jucării, medalioane inteligente cu cod QR, pachete surpriză sau chiar 10 ședințe de dresaj canin cu 50% reducere. În plus, reprezentanți ai asociatiei One Rescue vor fi prezenți cu pisici pregătite pentru adopție, iar cei interesați pot solicita adopția direct din adăposturile ASPA din Mihăilești și Bragadiru, acolo unde au fost scoși recent numeroși câini pentru adopție, după evenimentul din luna martie.
Deținătorii de câini de rasă comună trebuie să se conformeze noilor reglementări, fiind obligați să-și sterilizeze animalele pentru a evita amenzi între 5.000 și 10.000 de lei. Pentru a sprijini acest demers, ASPA organizează campanii săptămânale de sterilizare și microcipare gratuite, desfășurate în colaborare cu clinica Vet 4 Life, situată pe Str. Matei Voievod nr. 55, în Sector 2. Programările se fac printr-un apel telefonic la numărul 0743.204.942, disponibil de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00. Inițiativa vizează reducerea numărului de câini de rasă comună fără stăpân și promovarea unei gestionări responsabile a animalelor de companie, contribuind totodată la reducerea costurilor pentru proprietari, în contextul noilor obligații legale. Recent, ASPA a susținut o campanie de sterilizare și microcipare prin care s-au asigurat proceduri gratuite pentru proprietarii de câini, un pas important în gestionarea populatiei canine din Capitală. Aceste inițiative continuă, fiind o măsură preventivă de control a numărului animalelor fără stăpân și de promovare a adopției informate și asumate. Sursa: Buletin.deAdopția animalelor în cadrul evenimentului din acest weekend
Campanii de sterilizare și microcipare gratuite pentru câinii de rasă comună