Diverse

Reghecampf, în România cu familia și… angajata din Filipine!

Reghecampf, în România cu familia și… angajata din Filipine!

Laurențiu Reghecampf, fost antrenor la FCSB și Universitatea Craiova, a revenit în România și a fost surprins de curând în București, alături de familia sa. Tehnicianul, care a acceptat o provocare la o echipă din Sudan, a fost revăzut în țară după o perioadă petrecută departe de casă. Reghecampf a revenit cu logodnica sa, Corina Caciuc, și copiii lor.

Reîntâlnire cu familia în Capitală

Colegii de la Cancan au surprins imagini cu Laurențiu Reghecampf și familia sa în București. Antrenorul și partenera sa au fost fotografiați în ținute lejere, sugerând o ieșire obișnuită prin oraș. Se pare că cei doi plănuiesc nunta, după ce Reghecampf a cerut-o de soție pe Corina Caciuc. Relația lor durează de aproape patru ani.

În urmă cu câteva luni, Reghecampf a semnat cu o echipă din Sudan, o țară afectată de un război civil. Din această cauză, el și echipa sa au fost nevoiți să joace la o distanță de peste 2.000 de kilometri de Sudan.

Cum s-a îndrăgostit Laurențiu Reghecampf

Antrenorul a cunoscut-o pe Corina Caciuc la o petrecere. Ulterior, a început să o curteze și, în cele din urmă, au format un cuplu. Reghecampf a mărturisit că este foarte fericit alături de partenera sa. A trecut peste divorțul de Anamaria Prodan și și-a refăcut viața personală.

„Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu am cunoscut-o direct, doar am văzut-o. După care, am încercat să iau legătura și să o cunosc cu adevărat. Sunt foarte fericit! O iubesc!”, declara Reghecampf.

În prezent, Laurențiu Reghecampf se bucură de timpul petrecut alături de familie în România, după o perioadă în care a fost nevoit să stea departe de țară din cauza angajamentelor profesionale.

Sursa: ProSport