Conform Economistul.ro: România riscă să rămână în urmă în tranziția energetică, în ciuda angajamentelor asumate la nivel european. Planurile ambițioase de închidere a centralelor pe cărbune, susținute de fonduri europene pentru construcția de noi capacități pe gaze naturale, s-au lovit de o administrație lentă și ineficientă, ducând la întârzieri majore și costuri în creștere.
Centralele pe hârtie, combustibilul realitatea
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România și-a propus eliminarea accelerată a capacităților pe lignit și huilă, urmând să fie înlocuite de centrale moderne pe gaze naturale. Proiecte la Turceni (aproximativ 475 MW) și Ișalnița (850 MW), totalizând peste 1.300 MW, promiteau o tranziție energetică coerentă. Pe hârtie, planul era impecabil, însă realitatea a arătat o țară care a închis prezentul, dar nu a construit viitorul.
Structuri administrative fără proiecte
Pentru realizarea acestor investiții, au fost înființate societăți mixte, cu structuri administrative complexe, consilii de administrație, conduceri executive și numeroși consultanți. La Ișalnița, de exemplu, complexul energetic deține majoritatea acțiunilor în societatea de proiect, în timp ce la Turceni, proiectul este dezvoltat alături de un partener privat. Cu toate acestea, ani de zile, aceste entități au generat doar acte, ședințe și costuri administrative, fără a produce niciun megawatt-oră de energie electrică. Această „boală cronică” a statului român, de a construi mai întâi administrația unui proiect, și adesea a uita să mai construiască proiectul în sine, devine un obstacol major în calea progresului.
Licitații anulate și termene depășite
Termenul inițial pentru punerea în funcțiune a centralelor era anul 2026. Cu toate acestea, în prezent, România se află abia în faza de licitații pentru proiectare și construcție. La Ișalnița, societatea de proiect a fost înființată abia în septembrie 2023, contractul de finanțare europeană fiind semnat în februarie 2024. Licitația pentru construirea centralei, lansată în martie 2025, a fost amânată succesiv și, ulterior, anulată în februarie 2026 din lipsă de oferte conforme. Situația este similară la Turceni, unde licitația din ianuarie 2025 a primit o singură ofertă, iar etapa de proiectare și construcție durează aproximativ 36 de luni, ceea ce înseamnă că, în cel mai optimist scenariu, centrala nu va fi gata înainte de 2029. Această prăbușire a calendarului compromite angajamentul României privind renunțarea la cărbune.
Prețurile cresc, disponibilitatea scade
Atunci când proiectele au fost concepute, prețurile și termenele de livrare pentru echipamente erau altele. Multe state europene au anticipat această cursă pentru capacități noi pe gaze, au pregătit proiectele rapid și și-au securizat echipamentele. România, prin temporizări și întârzieri în selecția partenerilor, înființarea societăților, studiile de fezabilitate și licitații, a ajuns să se confrunte cu o piață diferită. Termenele de livrare pentru turbine au crescut la trei-patru ani, costurile echipamentelor, construcțiilor și finanțării s-au majorat semnificativ, iar bugetele inițiale au devenit insuficiente.
Bugetele europene, insuficient utilizate
Banii europeni acoperă doar o parte din investiții, diferența necesitând contribuții ale acționarilor și credite bancare. Pe măsură ce costurile proiectelor cresc, finanțarea europeană devine un procent tot mai mic din total, iar atragerea de noi fonduri sau parteneri devine tot mai dificilă pentru investiții întârziate, cu costuri în creștere și termene incerte. În acest context, conducerea proiectelor nu a pierdut doar calendarul, ci a deteriorat fezabilitatea economică a centralelor, transformându-le în proiecte mai scumpe, mai riscante și mai greu de realizat. Întrebarea rămâne cine răspunde pentru aceste eșecuri administrative, care pot duce la abandonarea proiectelor și la pierderea a peste 20 de milioane de euro cheltuiți doar pe structuri administrative și studii, fără ca centralele să fie construite.
Sursa: Economistul.ro
