Conform Descopera: O oră în plus de somn crește notele studenților
Un studiu revoluționar publicat în Journal of Political Economy demonstrează pentru prima dată, printr-un experiment pe teren, că îmbunătățirea calității somnului la studenți are un impact direct și pozitiv asupra performanțelor lor academice. Cercetarea, realizată de o echipă condusă de Osea Giuntella de la Universitatea din Pittsburgh, vine să confirme temerile multor cadre didactice legate de efectele privării de somn asupra tinerilor adulți.
Intervenție și rezultate
În cadrul studiului, 1.149 de studenți au fost monitorizați pe parcursul mai multor etape. La început, aceștia dormeau în medie doar 6,6 ore pe noapte, iar în 29% din nopțile de săptămână, somnul era chiar mai scurt de 6 ore. Studenții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri. Grupul de tratament a primit dispozitive de monitorizare a somnului, memento-uri personalizate pentru ora de culcare și o mică stimulare financiară, de 4,75 dolari pe noapte timp de patru săptămâni, dacă atingeau obiectivul de a dormi cel puțin 7 ore pe noapte. Grupul de control a purtat doar dispozitivele de monitorizare, fără instrucțiuni sau recompense.
În perioada intervenției, studenții din grupul de tratament au dormit în medie cu 19 minute mai mult pe noapte, iar numărul nopților în care au atins obiectivul de 7 ore a crescut cu 26%. Chiar și după încheierea perioadei de intervenție, acești studenți au continuat să beneficieze de un somn mai lung, deși efectul s-a diminuat la 8 minute în plus pe noapte.
Performanță academică îmbunătățită
Cea mai semnificativă descoperire a apărut odată cu corelarea datelor de somn cu situațiile școlare oficiale. Studenții din grupul de intervenție și-au îmbunătățit media la cursuri cu 0,075 până la 0,089 puncte în semestrul respectiv. Un efect similar, deși ușor diminuat, s-a menținut și în semestrul următor. Această creștere a mediilor este comparabilă sau chiar depășește progresul academic obținut prin programe de burse financiare, însă la o fracțiune din costuri, subliniază cercetătorii.
Osea Giuntella a declarat pentru ScienceAlert: „Privarea de somn este extrem de frecventă în rândul tinerilor adulți, însă universitățile s-au chinuit să găsească modalități accesibile de a îmbunătăți performanța studenților. Din câte știm, acesta este primul experiment pe teren care demonstrează că îmbunătățirea somnului îmbunătățește și performanța academică.”
Sursa: Descopera