Trei ani după instalare, troița legionară de la Buftea devine subiect de controverse și investigații penale
Un monument controversat a fost amplasat cu mult înainte de a provoca reacții din partea opiniei publice sau autorităților. Este vorba despre o troiță cu simboluri legionare, instalată pe teren concesionat de Primăria Buftea, în intersecția străzilor Mărășești și Abator, o zonă centrală a orașului. În ciuda faptului că lucrările au fost realizate în urmă cu câțiva ani, dezvăluirile recente despre situația terenului și proveniența monumentului declanșează un nou val de întrebări legate de legalitatea și de implicațiile simbolurilor legionare în spațiul public românesc.
Originea și concesiunea terenului: o poveste cu pivot politic și familial
Terenul pe care a fost amplasată troița a fost atribuit în 2014, la doar câteva luni de la înființarea organizației „Dumnezeu, Neam și Țară”, care a obținut dreptul de folosință gratuită pe durata existenței monumentului. Contractul de concesiune, de circa șapte ani, prevedea explicit această condiție de utilizare temporară, ulterior fiind reînnoit în 2017, pentru încă patru ani, pentru a prelungi autorizația de amplasare. În mod subtil, această concesiune indică intenția ca troița să rămână pe termen lung, deși inițial nu prevedea asemenea durate, fiind un semn clar al intenției de menținere definitivă a monumentului în spațiul public.
Dincolo de aspectele administrative, un element de controverse se revelează din nomenclatură și poziționare: vicepreședinte și membru fondator al asociației care a primit terenul era Margareta Pistol, sora primarului Gheorghe Pistol. Într-o societate încă afectată de procese de reevaluare a istoriei și de intoleranță față de simbolurile extremiste, relația familială și implicarea politică ridică semne de întrebare privind modul în care aceste decizii au fost luate și dacă nu cumva anumite interese au fost urmărite în spatele acestor decizii administrative.
Imaginea și simbolurile vechiului militant naționalist
Construirea și extinderea troiței au fost marcate de întârziere și modificări. Inițial, construcția ar fi trebuit să fie finalizată în cel mult un an de la data atribuirii terenului, însă termenul a expirat, fără a fi respectat, iar în 2017 contractul a fost prelungit, înscriind monumentul într-un calendar mai relaxat. Monumentul în sine include simboluri ale Gărzii de Fier, organizația paramilitară legionară activă în perioada interbelică, un simbol tabu în societate, dar încă prezent în anumite cercuri naționaliste.
În perioada pandemiei, întreaga situație s-a complicat. Construcția a fost extinsă cu o structură din lemn, adăugată pe un teren al statului, fără autorizație, fapt dezvăluit de un consilier local USR. Această construcție, decorată cu imagini și texte legate de conducerea legionară, precum „Rugăciunea Căpitanului”, un text atribuit lui Corneliu Zelea Codreanu, a fost demolată ulterior, după sesizarea autorităților.
O nouă coordonată a acestei povești o reprezintă faptul că terenul pe care a fost amplasată troița a fost ulterior concesionat unei alte organizații, „Dumnezeu, Popor și Țară”, condusă de Adrian Grigoriu, un cunoscut simpatizant al Mișcării Legionare. Legăturile familiei Pistol cu aceste organizații și simboluri ridică întrebări privind modul în care anumite ideologii extremiste își mențin influența, chiar și în condițiile legii.
Investigații și perspective
Cazul a fost sesizat Parchetului din Buftea de către consilierul local Bogdan Tobă, care susține că ancheta a fost demarată încă de aproape un an, dar încă nu există rezultate definitive. Într-o țară în care simbolurile naționalismului extrem nu sunt încă complet interzise și în care memoria istorică este deseori explorată cu condiția să fie în contextul libertății de exprimare, această situație scoate în evidență tensiunea dintre valorile democratice și memoria istorică controversată.
Până în prezent, autoritățile nu au luat măsuri ferme pentru demontarea sau interzicerea monumentului, însă începutul de anchetă și dezvăluirile aduc în discuție nevoia unei reevaluări publice privind modul în care simbolurile extremiste sunt acceptate sau respinse în spațiul public românesc. Deși tensiunea persistă, rămâne de văzut dacă această situație va deveni un simbol al mai multor discuții despre limitele libertății de exprimare și despre responsabilitatea autorităților în gestionarea patrimoniului cultural și simbolic.
