Un episod rar de oglindire a sistemului opresiv al regimului comunist a ieșit la iveală recent în dosarul public, dezvăluind modul în care statul acționa pentru a „reglementa” situațiile celor care, de fapt, au colaborat cu Securitatea vreme de peste un deceniu

Ascunderea perioadei de colaborare pentru drepturi sociale

Dragomir Mihai, un nume aproape anonimit în istoria recentă a securismului românesc, a fost identificat ca fost colaborator al Direcției I a Securității, perioada de activitate fiind între 1956 și 1970. Potrivit documentelor, în tot acest interval, el nu a fost angajat ofițial în alt loc, iar perioadele de colaborare nu se contabilizau drept vechime profesională, ceea ce avea implicații directe asupra pensiei și drepturilor salariale. În fața acestor block, Dragomir s-a adresat direct Securității pentru rezolvarea problemei, iar conducerea instituției a decis să găsească o soluție, chiar dacă în mod formal, legile nu permiteau recunoașterea acestei activități ca vechime de muncă.

Decizie administrativă „din pix” – un exemplu de arbitrar în sistem

În 28 aprilie 1970, conducerea Securității, reprezentată de Ion Stănescu, a aprobat o notă-raport prin care cei 14 ani de colaborare au fost încadrați retroactiv ca experiență profesională, împărțită între activitatea militară (1956-1967, cu gradul de plutonier) și perioada ca angajat civil (1967-1970). Conform procedurii, s-au emis ordine administrative pentru a trece această perioadă în evidențele oficiere, de la trecerea în rezervă și până la încetarea contractului de muncă, precum și pentru întocmirea unui carnet de muncă cu dată retroactivă. Toate aceste acțiuni au fost făcute pentru a „legaliza” în mod arteficial colaborarea, motivată de constrângerile legate de sarcinile deosebite primite din partea Securității, care îl împiedicaseră să aibă un loc de muncă oficial.

Sistemul paralel și păcăleala legalității

Acest caz ilustrează clar modul în care sistemul comunist opera în practică: legi și reglementări exista, însă era folosit un mecanism paralel de decizii administrative, adesea arbitrare, pentru a păcăli normele și a menține beneficiile pentru cei apropiați regimului. Într-un mod simbolic, în anii aceia, umbla dânc de glume pe seama unei abrevieri a Partidului Comunist Român, P.C.R., care, în folclorul urban, devenise „Pile, Cunoștințe, Relații”.

Evenimentul relevă o fațetă întunecată a unui sistem în care legile erau adesea o formalitate, iar deciziile importante se luau pe baza influenței sau a relațiilor personale, nu a legalității propriu-zise. În cazul lui Dragomir Mihai, această practică a permis o „rezolvare” care, din punct de vedere legal, nu putea fi justificată, dar care, practic, a garantat pentru un fost colaborator beneficii materiale și statut social, în timp ce regimul își menținea controlul prin astfel de „mecanisme” clandestine.

Deși oficialitatea a trecut peste rigorile legii pentru a acoperi această situație, cazul a rămas o dovadă a unui sistem în care dreptatea era adesea subordonată relațiilor și influenței. Într-un stat în care orice exces nu era ușor de demonstrat în absența documentelor, aceste detalii sunt acum readuse în lumină, ca o mărturie dureroasă a anului de taină trăit de mulți dintre cei implicați.

În timp ce autoritățile continuă să dezvăluie astfel de dezvăluiri, se pune întrebarea dacă, odată cu trecerea timpului, adevărul va putea fi complet și definitiv dezvelit, oferind o imagine mai clară asupra felului în care turnura dictatorială a influențat pentru totdeauna destinul unor indivizi și asupra funcționării în clandestinitate a unei societăți întregi.

Sursa: Mediafax