Conform Descopera: Fosilele din peșteri, noi chei pentru înțelegerea trecutului
Oamenii de știință au descoperit o metodă nouă pentru a descifra secretele conservate în fosilele de animale găsite în peșterile inundate din sudul Australiei. Aceste situri fosilifere, cunoscute sub denumirea de „cimitire acvatice”, oferă un registru extraordinar al vieții din trecut, iar noul studiu publicat în revista PLOS One propune primul cadru metodologic pentru a înțelege cum s-au acumulat aceste rămășițe și cum au fost modificate de mediul subacvatic.
Amprenta unică a mediului subacvatic
Cercetătorii de la Universitatea Griffith, sub coordonarea doctorandei Meg Walker și a profesorului Julien Louys, au analizat oase de animale provenind din două sisteme de peșteri subacvatice situate în apropiere de Mount Gambier. Folosind scafandri specializați, echipa a comparat fosilele găsite în mediul acvatic cu oase provenind din peșteri uscate. Analiza a cuprins atât transformări macroscopice, cât și modificări ale compoziției elementale și ale proteinelor captive în structura osoasă.
Rezultatele studiului indică faptul că mediul subacvatic imprimă o „amprentă” de conservare distinctă. În multe cazuri, apa a permis o conservare mult mai bună a structurii osoase și a detaliilor fine comparativ cu mediul terestru. Totuși, factorul lumină solară influențează în mod semnificativ semnele biologice și chimice lăsate pe fosile. În zonele unde pătrunde lumina, algele și plantele acvatice colonizează suprafața oaselor, lăsând urme specifice. În schimb, în zonele adânci, complet întunecate, absența vegetației a favorizat conservarea oaselor într-o stare mult mai intactă.
Diferențe față de mediul terestru
Spre deosebire de fosilele subacvatice, rămășițele descoperite în peșterile uscate prezintă un alt tip de uzură. Bacteriile terestre au consumat porțiuni din os, iar rădăcinile plantelor au creat canale adânci pe suprafața acestora. Această comparație directă permite cercetătorilor să identifice clar influența mediului asupra conservării fosilelor.
Specimenele analizate includ oase de la animale native, precum canguri, dar și de la specii introduse, cum ar fi vaci, oi, dingo sau pisici sălbatice. Unele dintre aceste oase datează din perioada sosirii primilor europeni în Australia, în anii 1840. Prin înțelegerea modului în care aceste oase mai recente s-au depus și s-au conservat, paleontologii și arheologii pot acum să reconstituie mai eficient procesele prin care fosilele megafaunei străvechi au ajuns în peșteri și care au fost condițiile de mediu înconjurătoare. Această nouă metodă analitică deschide noi perspective la nivel global pentru reconstrucția istoriei mediului în ecosistemele acvatice, zone ce sunt adesea dificil de explorat.
Sursa: Descopera
