Sclipiciul, o „invenție” accidentală din anii ’30
În plină ascensiune a industriei fotografice americane, un mecanic și inventator din New Jersey, Henry F. Ruschmann, a descoperit accidental sclipiciul. În anii 1930, Ruschmann lucra la perfecționarea unei mașini care să taie folii subțiri de plastic și film fotografic în benzi precise. Scopul era strict utilitar, legat de eficientizarea proceselor industriale. Însă, rezultatul a fost cu totul altul decât cel anticipat.
În timpul testelor, Ruschmann a observat că resturile rezultate în urma tăierii, fragmente extrem de mici și lucioase, reflectau lumina într-un mod neobișnuit de intens. Le-a numit, colocvial, „schnibbles”, fără să bănuiască potențialul comercial uriaș al acestora. Emigrat în Statele Unite din Frankfurt, Germania, în 1926, Ruschmann a lucrat ca mecanic pentru compania Westinghouse. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, expertiza sa în prelucrarea metalelor a contribuit la efortul de război.
De la reziduu industrial la succes comercial
La acea vreme, decorarea festivă se baza pe materiale tradiționale, costisitoare și greu de produs la scară mare. Fragmentele rezultate din mașina lui Ruschmann erau, în schimb, ieftine, ușor de fabricat și extrem de versatile. Plasticul, un material relativ nou pentru aplicații decorative, oferea un avantaj decisiv: putea fi produs în cantități mari, uniform, și tăiat în forme aproape microscopice.
Ruschmann a început să experimenteze intenționat cu resturile rezultate din tăierea foliei, ajustând mașina pentru a obține particule din ce în ce mai mici și mai uniforme. În 1943, împreună cu Harry Goetz, a înființat firma Goetz and Ruschmann. Ulterior, a folosit ferma Meadowbrook ca spațiu de experimentare, transformând producția de sclipici într-o sursă suplimentară de venit. Scopul inițial era de a susține activitatea agricolă a fermei și creșterea vacilor Guernsey.
Impactul sclipiciului în diverse domenii
Timp de decenii, utilizarea sclipiciului a fost strict decorativă, dar în a doua jumătate a secolului XX, acesta a început să fie preluat și în alte domenii. Industria cosmetică, artele vizuale și cultura pop au adoptat rapid acest material. De la machiaj și costume de scenă până la materiale educaționale și obiecte promoționale, sclipiciul a devenit o prezență constantă.
După moartea lui Henry F. Ruschmann, în 1981, soția sa, Bertha, și familia au continuat activitatea fermei și a fabricii până în 2009. Astăzi, sclipiciul este produs la scară globală, în cantități uriașe, și discuțiile despre impactul său ecologic au crescut. Microplasticul strălucitor este analizat critic din perspectiva mediului, iar industria caută alternative biodegradabile.
Sursa: Descopera
