O nouă cercetare sugerează că apa de pe Lună s-a acumulat treptat, de-a lungul miliardelor de ani, și nu în urma unui singur eveniment major, precum impactul unei comete uriașe, conform unui studiu recent. Descoperirile provin de la o echipă internațională de oameni de știință și au fost publicate în revista Nature Astronomy. Noile date aruncă o lumină nouă asupra modului în care apa a ajuns pe satelitul natural al Pământului.
Misterul apei lunare
De zeci de ani, oamenii de știință au fost intrigați de prezența aparentă a apei pe Lună. Observațiile realizate de misiunile NASA și din alte surse au indicat faptul că gheața ar putea exista în abundență în craterele întunecate și adânci de la Polul Sud lunar. Însă modul în care această gheață a ajuns acolo și de ce pare să se afle în anumite cratere, dar nu și în altele, a rămas o enigmă.
Studiul a exclus o posibilitate: apa nu a ajuns pe Lună dintr-odată, prin impactul unei comete masive. „Se pare că cele mai vechi cratere ale Lunii au și cea mai multă gheață”, a explicat Paul Hayne, de la Universitatea Colorado Boulder, unul dintre autorii studiului. Aceasta sugerează că acumularea de apă a avut loc „mai mult sau mai puțin continuu timp de 3 sau 3,5 miliarde de ani”.
Posibilele origini ale apei
Acumularea de apă pe Lună ar putea fi o resursă valoroasă pentru viitorii exploratori spațiali. Apa înghețată ar putea fi extrasă și folosită pentru apă potabilă sau pentru a produce combustibil de rachetă, prin separarea atomilor de hidrogen și oxigen.
Cercetătorii au identificat mai multe surse potențiale pentru apa de pe Lună. Vulcanii din trecut ar fi putut transporta apă de la adâncime spre suprafață. De asemenea, apa ar fi putut ajunge pe Lună prin intermediul cometelor sau asteroizilor. Vântul solar, un flux constant de hidrogen, ar putea de asemenea să contribuie, deoarece „o parte din acest hidrogen poate fi convertit în apă pe suprafața lunară”.
Indiferent de
Următorii pași spre descoperirea apei
Echipa de cercetare a analizat date despre temperatura suprafeței lunare și a utilizat simulări computerizate pentru a estima evoluția craterelor. S-a constatat că cele mai vechi și mai întunecate cratere sunt cele în care s-au observat cele mai mari semne de prezență a gheții. Craterul Haworth, situat lângă Polul Sud, a fost, de exemplu, în umbră timp de peste 3 miliarde de ani, fiind un candidat principal pentru stocarea unor cantități mari de gheață.
Pentru a aprofunda cercetările, Hayne dezvoltă un nou instrument numit Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS), pe care NASA intenționează să îl trimită în apropierea Polului Sud al Lunii.
„În cele din urmă, problema sursei apei de pe Lună va fi rezolvată doar prin analiza probelor”, a conchis Hayne. Cercetătorii vor trebui să ajungă pe Lună pentru a analiza mostre de apă sau să găsească modalități de a le aduce pe Pământ.
Sursa: Descopera
