Oamenii de știință au elucidat un mister vechi de șase decenii privind inexplicabilele creșteri magnetice de deasupra Lunii, utilizând un nou model care indică o interacțiune neașteptată a plasmei drept factor determinant. Fenomenul, cunoscut sub numele de amplificări magnetice externe lunare (LEME), a intrigat cercetătorii, iar descoperirea aruncă o nouă lumină asupra modului în care vântul solar interacționează cu corpurile cerești fără o magnetosferă puternică.
Luna, lipsită de o magnetosferă protectoare similară celei terestre, este expusă direct bombardamentului vântului solar. Acesta smulge material de pe suprafață, încarcă electric praful lunar și, în același timp, generează aceste creșteri magnetice inexplicabile. Aceste evenimente pot atinge nivele de intensitate magnetică de până la zece ori mai mari decât fondul obișnuit.
Un model inovator
Un studiu recent publicat în The Astrophysical Journal Letters, realizat de Shu-Hua Lai și echipa sa de la Universitatea Națională Centrală din Taiwan, propune o explicație pentru aceste fenomene. Cercetătorii sugerează că amplificările magnetice sunt produse de o formă necunoscută anterior a instabilității Kelvin-Helmholtz (KHI). Această instabilitate, care poate fi observată și pe Pământ sub forma unor tipare ondulate de nori, apare atunci când două fluide sau, în cazul Lunii, două fluxuri de plasmă, se deplasează unul pe lângă celălalt cu viteze diferite, generând unde.
Modelul anterior considera că instabilitatea KHI se produce doar la granița dintre vântul solar și „minimagnetosferele” create de anomaliile magnetice locale de la suprafața Lunii. Însă, pentru a explica depistarea câmpurilor magnetice la sute de kilometri deasupra suprafeței, a fost necesar un model mai avansat. Dr. Shu-Hua și colegii săi au utilizat simulări matematice pentru a ilustra interacțiunea, analizând scenarii cu viteze diferite ale vântului solar.
Implicații pentru marte și dincolo
Simulările au relevat că variațiile de viteză ale vântului solar joacă un rol important în propagarea undelor magnetice. În cele două scenarii cu viteze mari, s-au format unde de șoc magnetice care se propagă rapid în sus, în concordanță cu datele colectate de sondele spațiale. Interesant este faptul că, chiar și la viteze mici ale vântului solar, undele rezultate din vârtejurile de lângă suprafață se propagă în sus, creând unde secundare la altitudini mai mari.
Acest model este important nu doar pentru înțelegerea mediului lunar, ci și pentru alte corpuri cerești. Cercetătorii notează că fenomenul este probabil să se producă și pe Marte. Observațiile de la misiunea MAVEN au confirmat deja că instabilitatea KHI se poate dezvolta în mediul plasmatic marțian. Astfel, noul model ar putea oferi indicii despre mediul spațial al numeroaselor corpuri cerești slab magnetizate din sistemul solar.
Sursa: Descopera
